vioáră (-re),
s.f. –
Violetă (
Viola odorata). – Mr., megl.
vioară. Lat.
vĭǒla (Pușcariu 1902; REW 9149), cf. it., prov., cat., sp.,
port.
viola, fr.
viole. – Der.
viorea, s.f. (
toporaș,
Viola hiria);
vioriu, adj. (
violet);
viorint, adj. (
violet), în Trans.,
format ca
florint de la
flor. Este
dubletul lui
violetă, s.f., din fr.
violette, cf. ngr. βιολέτα.