definiția tors definiție dex

TORS³, TOÁRSĂ,

torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.

TORS²,

torsuri, s.n. Sculptură reprezentând partea superioară a corpului omenesc, fără membre (și fără cap). ♦ Trunchiul (gol al) corpului omenesc. – Din fr. torse, it. torso.

TORS¹

s.n. 1. Faptul de a toarce. 2. Sunet produs de pisici când torc. – V. toarce.

TORS¹

s.n. 1. Faptul de a toarce. 2. Sunet produs de pisici când torc. – V. toarce.

TORS²,

torsuri, s.n. Sculptură reprezentând partea superioară a corpului omenesc, fără membre (și fără cap). ♦ Trunchiul (gol al) corpului omenesc. – Din fr. torse, it. torso.

TORS³, TOÁRSĂ,

torși, toarse, adj. (Despre materii textile) Care a fost transformat în fire; răsucit. – V. toarce.

TORS

s. v. filare.

TORS

adj. v. filat.

TORS

s. v. filare.

TORS

s. trunchi. (Sculptura reprezintă un ~ de bărbat.)

TORS

adj. v. filat.

TORS

s. trunchi. (Sculptura reprezintă un ~ de bărbat.)

tors

(acțiunea) s. n.

tors

(sculptură) s. n., pl. tórsuri

tors

(acțiunea) s. n.

tors

(sculptură) s. n., pl. tórsuri

TORS ~uri

n. 1) Parte superioară a corpului, exceptând capul și membrele; trunchi; trup; corp. 2) Sculptură care reprezintă această parte a corpului omenesc. /<fr. torse, it. torso

TORS ~uri

n. 1) Parte superioară a corpului, exceptând capul și membrele; trunchi; trup; corp. 2) Sculptură care reprezintă această parte a corpului omenesc. /<fr. torse, it. torso

TORS

s.n. Bust, trunchiul (unei persoane sau al unei statui) fără cap și fără membre. [< fr. torse, it. torso].

TORS

s.n. Bust, trunchiul (unei persoane sau al unei statui) fără cap și fără membre. [< fr. torse, it. torso].

TORS

s. n. 1. parte superioară a corpului uman, fără cap și fără membre. 2. sculptură care reprezintă o asemenea parte. (< fr. torse, it. torso)

TORS

s. n. 1. parte superioară a corpului uman, fără cap și fără membre. 2. sculptură care reprezintă o asemenea parte. (< fr. torse, it. torso)

a-i lua

(cuiva) mustățile la tors expr. (er.) a practica cuniliția.

TOÁRCE,

torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

TOÁRCE

vb. v. înapoia, întoarce, reveni, veni.

TOÁRCE

vb. (TEXT.) a fila. (A ~ lâna.)

toárce

vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. toárcă; part. tors

A TOÁRCE torc 1.

tranz. (fibre) A transforma în fire (cu ajutorul fusului). ♢ A-și ~ pe limbă a se gândi bine înainte de a vorbi. 2. intranz. (despre pisici) A scoate un sforăit ușor și prelung asemănător cu sfârâitul fusului. /<lat. torquere

toárce (-orc, -órs),

vb. – 1. (Înv.) A vira, a schimba direcția. – 2. A fila lîna. – 3. (Despre pisici) A scoate un sunet continuu. – Mr. torcu, torșu, toarsă, toarcere; megl. torcu, torș, tors, toarciri; istr. torcu, tors. Lat. tǒrquĕre, prin intermediul unei var. vulgare *tǒrquĕre (Pușcariu 1747; REW 8798), cf. it. torcere (logud. torkere), prov. torser, fr. tordre, cat., sp., port. torcer. – Der. torcător, s.m. (filator); torcătoare, s.f. (femeie care toarce); tors, adj. (filat); tors, adj. (filat); tors, s.n. (acțiunea de a toarce; tort); tort, s.n. (fire toarse), din lat. tōrtus (REW 8809), cf. it., port. torto, prov. tort, sp. tuerto; tortel (var. turtel, torțel), s.m. (cătină, iniță, Cuscuta); tortoțel (var. întorțel), s.m. (torțel); întoarce, vb. (a suci, a răsuci; a schimba direcția; a face pe cineva să-și schimbe părerea; a abate, a conduce; a schimba, a modifica, a altera; a reda, a înapoia; a restitui, a trimite înapoi, a recupera, a despăgubi; a converti; a castra, a jugăni; a da o altă față unei haine uzate; refl., a se îndrepta către, a se adresa; refl., a se înapoia; refl., a da rest), din lat. intǒrquĕre (Pușcariu 888), sau din toarce cu pref. în-; întorcător, s.n. (tindeche la războiul țărănesc); întorcătură, s.,f. (înv., răscoală, răzvrătire; Trans., prima vizită a tinerilor însurăței la părinții unuia dintre ei); întors, adj. (înapoiat, răsucit; răsturnat; strîmb; castrat; înțărcat; se spune și despre alimente care prisosesc, la întoarcerea dintr-o călătorie și care nu se mănîncă); întors, s.n. (înapoiere; descîntec care pretinde a înlătura efectele unui blestem sau ale unui ghinion); întorsătură, s.f. (cotitură; sucire; ocolire, învîrtire; schimb, modificare, alt aspect); întorsură, s.f. (schimb; plug); toartă, s.f. (mîner), de la tort, probabil pornind de la mînere de fibră sau sfoară răsucită, cf. calabr. torta „legătură de fir între jug și oiștea plugului”, sicil. tòrta „bătătură”; răstoarce, vb. (a restitui, a înapoia; a răscumpăra).