definiția tind definiție dex

TÍNDE

, tind, vb. III. Intranz. 1. A-și îndrepta năzuințele sau activitatea spre atingerea unui obiectiv, spre câștigarea unui lucru dorit; a aspira, a năzui. 2. (Despre obiecte) A avea tendința să..., a evolua într-o anumită direcție și de o anumită manieră. – Din fr. tendre, lat. tendere (după întinde).

TÍNDE

vb. v. aspira.

TÍNDE

vb. v. circula, culca, da, extinde, împrăștia, încredința, înmâna, întinde, lăți, lungi, preda, propaga, răspândi, remite, transmite, trânti.

tínde

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tind, imperf. 3 sg. tindeá; conj. prez. 3 sg. și pl. tíndă; ger. tinzând; part. tins

A TÍNDE tind

intranz. A-și orienta activitatea (spre atingerea unui scop), fiind stăpânit de o dorință puternică; a năzui; a aspira; a ținti. /<lat. tendere

tínde (-dm -ns),

vb. – 1. A întinde, a extinde. – 2. A năzui, a aspira. – Mr. tindu, timsu, tes. tindire, megl. tind, tins, tindiri. Lat. tĕndĕre (Pușcariu 1735; REW 8640), cf. it. tendere, prov., fr. tendre, sp., port. tender; sensul al doilea a fost luat din franceză. – Der. întinde, vb. ( a trage în lungime, a extinde; a etira, a lungi; a destinde, a lărgi, a desface, a dezdoi; a arma, a dispune, a așeza; a încorda arcul, a înțepeni; refl., a se mări în lungime, a pune caii la goană; refl., a se desfășura, a se dezvolta; refl., a pretinde prea mult, a depăși limitele; refl., a deveni vîscos un lichid prin alterare), cu pref. în-, sau direct din lat. intĕndĕre (DAR; Rosetti, I, 173), care s-a dezvoltat în alte idiomuri romanice cu sensul special de „a înțelege, a auzi”; întins adv. (direct, fără ocolișuri); (în)tinzător, adj. (care se întinde; s.n., tindeche la războiul de țesut); (în)tinzătoare, s.f. (lambă, lanț sau funie care leagă crucea proțapului cu capetele osiei la car); întindere, s.f. (extensie, desfășurare, tensiune, încordare, suprafață); întinsoare, s.f. (tensiune, încordare; scurtătură); întinsură, s.f. (extensiune); întinzătură, s.f. (extensiune); întinzime, s.f. (extensiune), cuvînt înv.; destinde, vb. (a relaxa, a diminua încordarea). – Der. neol. extinde, vb., după fr. étendre; pretinde, vb., după fr. prétendre; pretenți(un)e, s.f., din fr. prétention; pretențios, adj., din fr. prétentieux; pretendent, s.m., din fr. prétendant.