tínde (-dm -ns),
vb. –
1. A întinde, a extinde. –
2. A
năzui, a aspira. – Mr.
tindu, timsu, tes. tindire, megl.
tind, tins, tindiri. Lat.
tĕndĕre (Pușcariu 1735; REW 8640), cf. it.
tendere, prov., fr.
tendre, sp.,
port.
tender; sensul al doilea a
fost luat din franceză. – Der.
întinde, vb. ( a
trage în lungime, a extinde; a etira, a
lungi; a destinde, a
lărgi, a
desface, a dezdoi; a
arma, a
dispune, a
așeza; a încorda
arcul, a înțepeni; refl., a se
mări în lungime, a pune
caii la goană; refl., a se desfășura, a se dezvolta; refl., a pretinde
prea mult, a depăși limitele; refl., a
deveni vîscos un
lichid prin alterare), cu pref.
în-, sau
direct din lat.
intĕndĕre (
DAR; Rosetti, I, 173), care s-a dezvoltat în alte idiomuri romanice cu sensul special de „a
înțelege, a
auzi”;
întins adv. (
direct,
fără ocolișuri);
(în)tinzător, adj. (care se întinde; s.n.,
tindeche la războiul de
țesut);
(în)tinzătoare, s.f. (lambă,
lanț sau
funie care
leagă crucea proțapului cu
capetele osiei la
car);
întindere, s.f. (extensie, desfășurare, tensiune, încordare,
suprafață);
întinsoare, s.f. (tensiune, încordare; scurtătură);
întinsură, s.f. (extensiune);
întinzătură, s.f. (extensiune);
întinzime, s.f. (extensiune), cuvînt înv.;
destinde, vb. (a relaxa, a diminua încordarea). – Der. neol.
extinde, vb., după fr.
étendre;
pretinde, vb., după fr.
prétendre;
pretenți(un)e, s.f., din fr.
prétention;
pretențios, adj., din fr.
prétentieux;
pretendent, s.m., din fr.
prétendant.