definiția sufland definiție dex

SUFLÁ,

súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ♢ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ♢ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ♢ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare.

SUFLÁ

vb. I. 1. a gâfâi, a pufăi, (reg.) a răsufla. (~ după atâta alergătură.) 2. a-și trage. (Te rog să-ți ~ nasul!) 3. v. cânta. 4. v. suna. 5. v. șopti. 6. a bate, a trece, (reg.) a vântura. (Crivățul rece ~ peste sat.) II. v. polei.

SUFLÁ

vb. v. răsufla, respira.

suflá

vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. súflu, 3 sg. și pl. súflă; ger. suflând; part. suflát

A SUFLÁ súflu 1.

intranz. 1) A expira cu putere; a elimina forțat aerul. ~ în ceai. ~ în foc. ♢ A-i ~ cuiva în borș (sau ~ în borșul cuiva) a se amesteca nepoftit în treburile cuiva. 2) A introduce și a scoate aerul din plămâni; a respira. ♢ A nu mai ~ a) a fi mort; b) a nu se opune; a tăcea chitic; a nu crâcni. 3) (despre vânt) A purta curenți de aer; a bate. 4) (despre instrumente muzicale de suflat) A produce sunete caracteristice. 2. tranz. 1) (substanțe pulverulente sau obiecte ușoare) A îndepărta cu ajutorul unui curent de aer. ♢ Slab de-l suflă vântul foarte slab. A-i ~ cuiva ceva de sub nas a lua foarte operativ și fără nici o jenă un lucru de la cineva. 2) fam. (persoane) A înlătura ușor și repede (dintr-o funcție). 3) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subțire de metal inoxidabil, în scop protector sau decorativ; a spoi; a polei; a metaliza. 4) (obiecte de sticlă) A confecționa prin introducerea aerului într-o masă de sticlă topită (dându-i forma dorită). 5) (conducte, recipiente, suprafețe etc.) A curăța cu ajutorul unui jet de substanță gazoasă. ♢ ~ nasul a da afară mucozitățile din nas. 6) (texte, replici, răspunsuri) A comunica încet ca să audă numai adresatul (la teatru, la școală); a șopti. 7) (date, informații etc.) A aduce la cunoștință pe ascuns. ♢ A nu ~ (nici) un cuvânt a nu scoate o vorbă. [Sil. su-fla] /<lat. sufflare

suflá (-lu, – át),

vb. – 1. A bate vîntul. – 2. A expira. – 3. A respira, a gîfîi. – 4. A înteți focul, a aprinde focul cu aerul din plămîni. – 5. A stinge. – 6. A goli vasul. – 7. A insufla, a inspira, a sugera. – 8. A șopti actorilor rolul. – 9. A șterpeli, a lua pe furiș. – 10. A auri, a acoperi cu aur. – Mr. suflu, suflare, megl. suflu, suflari. Lat. sŭfflāre (Pușcariu 1673; REW 8430), cf. it. soffiare, prov. soflar, fr. souffler, sp. sollar (în Montaña asuellar). – Der. suflare, s.f. (respirație; faptul de a fi; ființă vie); suflat, adj. (aurit); suflător, adj. (care suflă; s.n., vînturar); suflătoare, s.f. (muștiuc de fluier); sufloi, s.n. (foale; vînturar); suflu, s.n. după fr. souffle; suflet (mr. suflet), s.n. (respirație, răsuflare; viață; principiu vital, inimă; facultate psihică, conștiință, bunătate, caritate, valoare; animal, ființă; persoană, individ), cu suf. -et (după Pascu, I, 163, din lat. sŭfflātus, cu schimb de suf.; după Meyer, Alb. St., IV, 226 și Candrea, din lat. *sŭfflĭtus, format ca hālĭtŭs de la hālāre; cf. Densusianu, GS, II, 4); sufletesc, adj. (spiritual, de suflet); sufletește, adv. (moralmente); suflețel s.m. (Banat, Anemona pulsatilla; Trans., Convallaria majalis); sufleți, vb. (Olt., a trăi); însufleți, vb. (a anima, a insufla curaj; a reanima, a readuce în simțiri; a entuziasma, a pasiona, a înflăcăra); însufleta, vb. (înv., a reînvia); însuflețitor, adj. (animator, care însuflețeste); neînsuflețire, s.f. (lipsă de viață sau de suflet); neînsuflețit, adj. (inanimat). Der. din fr. sufler, s.m.; sufleu, s.n.; insufla, vb. (var. însufla), vb. (a inspira, a sugera).