definiția salbaticii definiție dex

BUSUIOC-SĂLBÁTIC

s. v. lupoaie.

busuióc sălbátic

s. m. + adj.

cocóș-sălbátic

s. m., pl. cocóși-sălbátici

DEDIȚEISĂLBÁTICI

s. pl. v. oiță.

găínă-sălbátică

(găină-de-munte) s. f., pl. găíni-sălbátice

MÂȚĂ SĂLBÁTICĂ

s. v. pisică sălbatică.

MEI SĂLBÁTIC

s. v. meișor.

micsándră-sălbátică

(bot.) s. f., g.-d. art. micsándrei-sălbátice; pl. micsándre-sălbátice

neghínă-sălbátică

s. f.

OREZ SĂLBATIC

s.n. Graminee originară din America de Nord (Zizania aquatica), neînrudită cu orezul, ale cărei semințe lungi și subțiri, de culoare maronie, sunt comestibile și utilizate de obicei în amestec cu orezul. Conferă preparatelor culinare un aspect și o aromă deosebite, boabele sale devenind prin fierbere de culoare purpurie. [Dicționar gastronomic explicativ, Ed. Gemma Print, 2003]

pisícă sălbátică

s. f. + adj.

porc sălbátic

s. m. + adj.

PRUN SĂLBÁTIC

s. v. mălin.

RAPIȚĂ SĂLBÁTICĂ

s. v. muștar, nap sălbatic, ridiche sălbatică.

ráță sălbátică

s. f. + adj.

rúta-sălbátică

s. f., art. rúta-sălbátică

SĂLBÁTIC, -Ă,

sălbatici, -ce, adj., s.m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s.m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s.m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ♢ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s.m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbátec, -ă adj., s.m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (=silvaticus).

SĂLBÁTIC

adj., adv. 1. adj. (rar) pădureț. (Animale ~e și animale domestice.) 2. adj. v. nedomesticit. 3. adj. v. focos. 4. adj. v. barbar. 5. adj. v. primitiv. 6. adj. v. necivilizat. 7. adj., adv. v. rău. 8. adj. v. impetuos. 9. adj. v. bestial. 10. adj. barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.) 11. adj. v. cumplit. 12. adj. v. fricos. 13. adj. (BOT.) pădureț, (pop.) mistreț, mistricit. (Păr ~.) 14. adj. (pop.) pădureț, (înv. și reg.) păduratic, păduresc. (Fruct ~.) 15. adj. v. natural. 16. adj. v. pustiu.

Sălbatic

≠ domestic

sălbátic

adj. m., s. m., pl. sălbátici; f. sg. sălbátică, pl. sălbátice

SĂLBÁT//IC ~că (~ci, ~ce)

1) (despre animale) Care nu este domesticit; neîmblânzit. 2) (despre plante) Care crește de la sine; necultivat. 3) (despre pământ) Care este lăsat în părăsire; nelucrat; necultivat. 4) (despre locuri) Care nu este populat; nelocuit. 5) Care este caracteristic omului primitiv; necivilizat. 6) și substantival (despre persoane) Care se ferește de lume; nesociabil. 7) și substantival Care este lipsit de milă; fără milă; barbar; crud; nemilos. 8) Care se manifestă cu mare putere; violent. 9) și substantival fig. Care vădește lipsă de respect față de cultură și civilizație; barbar. /<lat. silvaticus

sălbátic (sălbátică),

adj. – Neîmblînzit, necultivat, natural, frust, rău. – Var. sălbatec. Megl. sălbatic. Lat. salvatĭcus (Diez, I, 365; Pușcariu 1497; REW 7922, Rosetti, I, 59), cf. it. salvatico, prov. salvatge, fr. sauvage. – Der. sălbătici (var. însălbătici, (în)sălbătăci), vb. (a <se> face sălbatic); sălbăticie (var. sălbatăcie), s.f. (stare de sălbatic; Trans., fiară); sălbăticime (var. sălbătăcime, sălbăticiune, sălbătăciune), s.f. (fiară; animal sălbatic); sălbăticos, adj. (sălbatic); sălbăție, s.f. (plantă, Lolium temulentum), numită poate astfel datorită proprietăților sale narcotice. Din rom. provine rut. silvatici „spiriduș” (Candrea, Elemente, 409).

SĂLBĂTICÍ,

sălbăticésc, vb. IV. 1. Refl. (Despre animale) A deveni sălbatic. 2. Refl. (Despre plantații, terenuri etc.) A se părăgini. 3. Refl. (Despre locuri, ținuturi) A deveni sălbatic, pustiu, nelocuit, inaccesibil. 4. Refl. (Despre oameni) A cădea în sălbăticie, în primitivism. 5. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină sălbatic, nesociabil, retras, izolat. [Var.: (pop.) sălbătăcí vb. IV] – Din sălbatic.

SĂLBĂTICÍ

vb. 1. (rar) a (se) primitiviza, (înv.) a (se) însălbătici, a (se) sirepi. (S-a ~ de tot.) 2. v. părăgini.

SĂLBĂTICÍ

vb. v. agita, clocoti, frământa, fremăta, învolbura, zbate, zbuciuma.

A sălbătici

≠ a domestici

sălbăticí

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sălbăticésc, imperf. 3 sg. sălbaticeá; conj. prez. 3 sg. și pl. sălbăticeáscă

A SĂLBĂTIC//Í ~ésc

tranz. A face să se sălbaticească. /Din sălbatic

A SE SĂLBĂTIC//Í mă ~ésc

intranz. A deveni sălbatic; a trece la sălbăticie. /Din sălbatic

SĂLBĂTICÍE,

sălbăticii, s.f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ♢ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii nelucrate, netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Prima perioadă din istoria societății primitive, care începe o dată cu constituirea aspectului actual al omului și cu apariția limbajului articulat. 6. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcíe s.f.] – Sălbatic + suf. -ie.

SĂLBĂTICÍE

s. 1. v. barbarie. 2. v. bestialitate. 3. v. răutate. 4. v. pustietate. 5. v. paragină.

SĂLBĂTICÍE

s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, paleolitic, sălbăticiune.

Sălbăticie

≠ civilizație

sălbăticíe

s. f., art. sălbăticía, g.-d. art. sălbăticíei; (fapte, locuri) pl. sălbăticíi, art. sălbăticíile

SĂLBĂTICÍ//E ~i

f. 1) și fig. Comportare de om sălbatic; barbarie. ♢ Cu ~ cu ferocitate. 2) Perioadă a societății primitive. 3) Loc unde încă nu a pătruns civilizația. [G.-D. salbăticiei] /sălbatic + suf. ~ie

usturói sălbátic

s. m. + adj.