mîngîiá (mấngâi, mângâiát),
vb. –
1. A
consola, a
încuraja. –
2. A
dezmierda, a
alinta. Gr. μαγγανεύω „a
folosi băuturi fermentate”,
probabil prin
intermediul unui lat. *
manganiāre (Cihac,
Principii, 146; Șeineanu,
Semasiol., 13; Murnu, 34;
Candrea-
Dens., 1131; Diculescu,
Elementele, 474; Rohlfs, EWUG 1291; REW 5297; Rosetti, II, 68), cf. calabr.
manganῑare „a
sparge, a
toci”. Der. din sl.
mąžati sę „a se
consola” (Cihac, II, 197), nu e
posibilă. Cuvînt de
uz genral,
afară de Trans. de N. (ALR, I, 235). Der.
mîngîiere, s.f. (
dezmierdare;
consolare);
mîngîietor, adj. (care mîngâie,
consolează);
mîngîios, adj. (
consolator;
delicat,
afectuos);
nemîngîiat, adj. (
neconsolat);
mîngănietură, s.f. (
consolare), înv.,
apare în
Palia de la 1581.