dascăli, s.m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică, diac, psalt, cantor. – Din bg., scr. daskal, Cf ngr. didáskalos.
s. 1. v. profesor. 2. v. învățător. 3. v. institutor. 4. (BIS.) cântăreț, diac, paracliser, psalt, țârcovnic, (Transilv.) cantor, făt, (înv.) eclisiarh, grămătic. (~ul îl ajută pe preot la oficierea slujbei.)
s. v. călăuză, îndrumător, povățuitor, preceptor, sfătuitor, sfetnic.
m. 1) Cântăreț în biserică; psalt. 2) înv. Invățător (la țară). 3) fig. Îndrumător într-un anumit domeniu. 4) fig. Propagator al unei concepții, învățături. /< bulg., sl. daskal
s.m. – 1. Institutor, profesor. – 2. Cantor. – Var. dascal, (înv.) didascal. Mr., megl. dascal. Ngr. δάσϰαλος, din gr. διδάσϰαλος (Cihac, II, 654; Murnu 16; Tiktin; Gáldi 172; Candrea; Scriban); cf. alb. dhaskalj, bg., sb. daskal (Vasmer, Gr., 51). – Der. dăscălaș, s.m. (dim. peiorativ al lui dascăl); dăscăleci, s.m. (dăscălaș); dăscălesc, adv. (profesoral; didactic); dăscălește, adv. (în mod didactic); dăscăliță, s.f. (învățătoare; nevastă de dascăl); dăscălime, s.f. (mulțime de dascăli); dăscălicesc, adj. (erudit); dăscălie, s.f. (instrucție, învățătură; știință; profesiunea de dascăl); dăscăli, vb. (a sfătui, a călăuzi; a orienta; a dojeni, a face observații; a plictisi cu discursuri, a ține predici).
dăscălesc, vb. IV. 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni, 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.
vb. 1. a admonesta, a certa, a dojeni, a moraliza, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a su-dui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) 2. v. cicăli.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăscăleáscă
tranz. 1) înv. (persoane) A face să capete anumite cunoștințe și deprinderi; a învăța; a instrui. 2) (persoane) A trata cu dojeni; a mustra; a probozi. 3) fam. A trata cu povețe; a sfătui; a îndruma; a povățui; a învăța. 2. intranz. A practica ocupația de dascăl; a fi dascăl. /Din dascăl
dăscălii, s.f. 1. Profesiunea de dascăl. 2. Povață; p. ext. dojană, mustrare. 3. (Înv.) Iscusință, pricepere. – Dascăl + suf. -ie.
s. v. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, îndemn, îndrumare, învățătură, morală, mustrare, observație, povață, povățuire, pro-fesorat, reproș, sfat, știință, vorbă.
s. f., g.-d. art. dăscălíei; (povețe) pl. dăscălíi, art. dăscălíile