dascăli, s.m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică, diac, psalt, cantor. – Din bg., scr. daskal, Cf ngr. didáskalos.
s. 1. v. profesor. 2. v. învățător. 3. v. institutor. 4. (BIS.) cântăreț, diac, paracliser, psalt, țârcovnic, (Transilv.) cantor, făt, (înv.) eclisiarh, grămătic. (~ul îl ajută pe preot la oficierea slujbei.)
s. v. călăuză, îndrumător, povățuitor, preceptor, sfătuitor, sfetnic.
m. 1) Cântăreț în biserică; psalt. 2) înv. Invățător (la țară). 3) fig. Îndrumător într-un anumit domeniu. 4) fig. Propagator al unei concepții, învățături. /< bulg., sl. daskal
s.m. – 1. Institutor, profesor. – 2. Cantor. – Var. dascal, (înv.) didascal. Mr., megl. dascal. Ngr. δάσϰαλος, din gr. διδάσϰαλος (Cihac, II, 654; Murnu 16; Tiktin; Gáldi 172; Candrea; Scriban); cf. alb. dhaskalj, bg., sb. daskal (Vasmer, Gr., 51). – Der. dăscălaș, s.m. (dim. peiorativ al lui dascăl); dăscăleci, s.m. (dăscălaș); dăscălesc, adv. (profesoral; didactic); dăscălește, adv. (în mod didactic); dăscăliță, s.f. (învățătoare; nevastă de dascăl); dăscălime, s.f. (mulțime de dascăli); dăscălicesc, adj. (erudit); dăscălie, s.f. (instrucție, învățătură; știință; profesiunea de dascăl); dăscăli, vb. (a sfătui, a călăuzi; a orienta; a dojeni, a face observații; a plictisi cu discursuri, a ține predici).