definiția analiza definiție dex

ANALIZÁ

, analizez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta un întreg, un fenomen etc., examinând fiecare element în parte. ♦ A examina un text din diferite puncte de vedere. 2. (Chim.) A identifica compoziția unei substanțe. – Din fr. analyser.

ANALIZÁ

vb. 1. a cerceta, a examina, a investiga, a studia, a urmări, (livr.) a considera, (înv.) a medita, a privi, a socoti, (fig.) a explora, (înv. fig.) a scărmăna. (~ cauzele unui fenomen.) 2. v. examina. 3. a comenta, a explica, a interpreta, a tâlcui, (înv.) a întoarce, (fig.) a descifra. (~ un text literar.)

A analiza

≠ a sintetiza

analizá

vb., ind. prez. 1 sg. analizéz, 3 sg. și pl. analizeáză

A ANALIZ//Á ~éz

tranz. 1) A supune unei analize; a cerceta; a studia; a investiga. 2) chim. (structura unor substanțe) A determina prin analiză. /<fr. analyser

ANALIZÁ

vb. I. tr. 1. A cerceta un lucru descompunându-l în părțile lui componente. 2. A examina cu atenție în vederea unor concluzii documentate. ♦ A examina un text sub aspect gramatical, stilistic, literar etc. [< fr. analyser].

ANALIZÁ

vb. tr. 1. a cerceta un lucru, un fenomen etc. descompunându-l în elementele lui componente. ♢ a identifica compoziția unei substanțe. 2. a examina cu atenție în vederea unor concluzii documentate. ♢ a examina un text (gramatical, literar, stilistic etc.). (< fr. analyser)

ANALÍZĂ

, analize, s.f. 1. Metodă științifică de cercetare care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte; examinarea amănunțită a unei probleme. ♢ Expr. În ultimă analiză = în concluzie. 2. (Chim.) Identificare, determinare a compoziției unei substanțe prin descompunerea ei în elementele constitutive. 3. (în sintagma) Analiză matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele si aplicațiile lor. – Din fr. analyse.

ANALÍZĂ

s. 1. analizare, cercetare, examen, examinare, investigare, investigație, studiere, studiu, (pop.) cercare, (înv.) răspicare, (fig.) explorare. (O ~ serioasă a problemelor.) 2. v. examinare. 3. (MED.) probă. (~ hepatică.) 4. (CHIM.) analiză electrochimică v. electroanaliză.

Analiză

≠ sinteză

analíză

s. f., g.-d. art. analízei; pl. analíze

ANALÍZ//Ă ~e

f. 1) Metodă științifică de cercetare a realității bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor în părți componente. ♢ În ultimă ~ în concluzie. 2) chim. Procedeu de stabilire a compoziției chimice a unei substanțe. 3): ~ gramaticală descompunere a cuvintelor și propozițiilor în elemente alcătuitoare și determinarea valorii lor gramaticale. [G.-D. analizei] /<lat. analysis, fr. analyse

ANALÍZĂ

s.f. 1. (op. sinteză) Metodă generală de cercetare a realității bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate etc. în părțile lor componente; examinare amănunțită a unei probleme. ♢ În ultimă analiză = în concluzie. 2. Analiză matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele și aplicațiile lor. 3. (Chim.) Descompunere a unei substanțe în elementele ei constitutive. [< fr. analyse < lat., gr. analysis].

ANALÍZĂ

s. f. 1. metodă științifică de cercetare a realității, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părțile lor constitutive. ♢ examinare amănunțită a unei probleme, opere literare, a unui text. o în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere. 2. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele și aplicațiile lor. 3. descompunere a unei substanțe, pentru a-i stabili compoziția chimică. 4. ~ corticală = funcție a cortexului prin care se desprind însușirile generale și cele specifice ale obiectelor și fenomenelor. (< fr. analyse, gr. analysis)

ANALÍZĂ

(‹ fr., lat. m.) s.f. 1. Descompunere reală sau mintală a unui obiect, fenomen sau a relațiilor dintre obiecte, fenomene etc., în părțile lor componente, în scopul cunoașterii; examinare amănunțită, parte cu parte, a unei probleme, a unui obiect de studiu. V. sinteză. ♦ A. psihologică = modalitate de investigare prin diverse procedee (descriere, introspecție, monolog interior etc.) a conștiinței, a trăirilor sufletești, a raporturilor omului cu mediul. (SOCIOL.) A. funcțională = metodă de cercetare punînd accentul pe evidențierea articulațiilor reciproce ale elementelor și pe descrierea traiectoriei ce caracterizează dinamica de ansamblu a obiectului considerat. A. sistemică = metodă dezvoltată în cadrul teoriei generale a sistemelor. A. de conținut = ansamblu de tehnici aplicate comunicărilor orale sau scrise ale indivizilor, în vederea interpretării lor științifice. A. critică = procedeu de studiu al lucrărilor literare, prin punerea în lumină a elementelor constitutive; analiză de text. A. chimică = procedeu pentru stabilirea compoziției chimice (calitative sau cantitative) a substanțelor cu ajutorul unor reacții chimice specifice sau pe baza proprietăților fizico-chimice specifice. A. conformațională = domeniu al stereochimiei care studiază proprietățile fizice și chimice ale conformerilor, stabilind conformația privilegiată. A. biochimică = procedeu de cercetare care pune în evidență o substanță chimică aflată într-un lichid organic; este folosită curent în clinică pentru decelarea unor tulburări ale metabolismului. A. biologică = operație prin care se determină acțiunea fungicidă sau insecticidă a produselor chimice destinate combaterii bolilor sau dăunătorilor. A. economică = cercetare obiectivă (cantitativă sau calitativă) bazată pe descompunerea în elementele componente ale proceselor și fenomenelor economice, a factorilor de influență în scopul cunoașterii științifice a întregii activități economice. A. contabilă = stabilirea pe bază de documente, în mod distinct pentru fiecare operațiune economică, a conturilor corespondente și a părților acestora (debit sau credit) în care urmează să se înregistreze concomitent aceleași sume; stabilirea corelației dintre pozițiile (posturile) de bilanț. A. marginală = cercetare bazată pe folosirea multiplicatorilor, a metodelor calculului diferențial și integral în studierea fenomenelor economice. 2. A. statistică = stabilirea și explicarea legăturilor și legităților în dezvoltarea fenomenelor de masă, pe bază de date obținute prin observare și prelucrare statistică. 3. (TELEC.) Analiza imaginii = descompunerea unei imagini în elemente simple, susceptibile de a fi transformate în semnale electrice transmisibile individual; este utilizată în televiziune, telefotografie etc. 4. A. matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele și aplicațiile lor (ex. derivatele, diferențialele, integralele etc.), precum și relațiile în care intervin acestea. Bazele a.m. au fost puse de Newton și Leibniz prin introducerea calculului diferențial și integral. Dezvoltări ulterioare se datorează Euler, Cauchy, Riemann, Cantor etc. A. numerică = ramură a matematicii care studiază rezolvarea numerică a problemelor și evaluarea erorilor ce pot să apară în soluțiile bazate pe metode de calcul aproximativ. A. funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul spațiilor vectoriale, topologice și al funcțiilor definite pe aceste spații. Contribuții în a.f. au adus V. Voltera, D. Hilbert și St. Banach. A. combinatorie (combinatorială) = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, combinările și problemele în care este necesară numărarea diverselor posibilități de ordonare a unor elemente, după reguli date. A. factorială v. factorial. 5. (FIZ.) Determinare a gradului și a planului de polarizare a luminii. ♦ A. armonică = descompunere a unei mărimi periodice nesinusoidale într-o sumă de armonice. A. spectrală v. spectral. 6. (INFORM.) A. informației = atribuirea de indicatori pentru fiecare element memorat care să reflecte informația stocată. 7. A. granulometrică v. granulometrie.