definiția franca definiție dex

FRANCÁ,

franchez, vb. I. Tranz. 1. A plăti anticipat taxele pentru transportul unui colet sau al unui bagaj. 2. A timbra o scrisoare. – Din it. francare.

FRANCÁ

vb. v. timbra.

francá

vb., ind. prez. 1 sg. franchéz, 3 sg. și pl. francheáză

A FRAN//CÁ ~chéz

tranz. 1) (taxe de transport al bagajelor) A plăti anticipat. 2) (scrisori, colete etc.) A înzestra cu timbre. /<it. francare

FRANCÁ

vb. I. tr. 1. A plăti cu anticipație taxele de transport (pentru un colet, pentru o marfă). 2. A timbra o scrisoare. [P.i. -chez, 3,6 -chează. / < it. francare, cf. germ. frankieren].

FRANCÁ

vb. tr. 1. a plăti cu anticipație taxele de transport (pentru un colet). 2. a timbra o scrisoare. (< it. francare, germ. frankieren)

FRÁNCA²

v. lingua franca.

a împușca francul

expr. 1. a-și cîștiga existența cu greu. 2. a fi mereu în criză de bani.

FRANC⁴, -Ă

, franci, -ce s.m., pl., adj. 1. S.m. pl. Unitate de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec. III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. 2. Adj. Care aparține francilor⁴ (1), privitor la franci. – Din fr. franc.

FRANC³, -Ă

, franci, -ce, adj. (Despre oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe față, fără înconjur, ceea ce gândește; (despre înfâțișarea sau manifestările cuiva) care trădează un astfel de caracter. ♦ (Despre acțiuni) Loial, cinstit. [Var.: franș, -ă adj.] – Din fr. franc.

FRANC²

, franci, s.m. Denumire dată portaltoiului obținut din sămânța soiurilor cultivate (la măr, păr, cireș etc.) care face parte din aceeași specie cu altoiul. – Din fr. franc.

FRANC¹,

franci, s.m. 1. Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția etc. 2. (Înv.) Unitate monetară în România; leu². ♦ (Azi, la pl.) Valoare bănească nedeterminată; bani, avere. – Din fr. franc.

FRANC

adj. v. cinstit, neprefăcut, sincer.

FRANC

adv. v. fățiș.

FRANC

s. v. ban.

FRANC

s. v. leu.

franc

(loial, care aparține francilor) adj. m., pl. franci; f. sg. fráncă, pl. fránce

franc

(monedă, portaltoi, nume de popor) s. m., pl. franci

FRAN//C³ ~ci

m. 1) (în Franța, Belgia, Elveția etc.) Unitate a sistemului monetar. 2) la pl. fam. Bani în număr nedeterminat; parale. /<fr. franc

FRAN//C² ~că

(~ci, ~ce) ist. Care aparține francilor; referitor la franci. Limbă ~că. /<fr. franc

FRAN//C¹ ~că

(~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu tăinuiește nimic; dispus a-și exprima gândurile fără a le ascunde; deschis; neprefăcut; sincer. Atitudine ~că. 2) și adverbial (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă claritate în exprimare; prezentat în mod direct. Surâs ~. 3) (despre acțiuni) Care corespunde legilor de onoare și probitate; în conformitate cu onoarea și probitatea morală; onest; cinstit. /<fr. franc

FRANC, -Ă

adj. Sincer; neascuns, deschis; cinstit, loial. [Var. franș, -ă adj. / < it. franco, fr. franc].

FRANC

s.n. Portaltoi obținut din sămânța soiurilor cultivate care fac parte din aceeași specie cu altoiul. [< fr. franc].

FRANC

s.m. Unitate monetară în Franța, Elveția, Belgia etc. [< fr. franc].

FRANC²

s. n. portaltoi din sămânța soiurilor cultivate din aceeași specie cu altoiul. (< fr. franc)

FRANC³, -Ă

adj. s. m. (locuitor) dintr-o uniune de triburi germane, care trăiau în sec. III, pe cursul inferior al Rinului. ♢ (s. f.) limbă germanică vorbită la început de franci, cuceritorii Galiei. (< fr. franc, franque)

FRANC⁴, -Ă

adj. sincer, loial, cinstit. (< fr. franc)

FRANC¹

s. m. unitate monetară a Franței, Elveției, țărilor Africii Centrale, Belgiei etc. ♢ monedă divizionară în Maroc, a suta parte dintr-un dirham. (< fr. franc)

FRÂNC, -Ă,

frânci, -ce, s.m. și f. (Adesea adjectival) Nume generic dat odinioară la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus.

frânc

s. m., adj. m., pl. frânci; f. sg. frâncă, g.-d. art. frâncei, pl. frânce

frînc (frấnci),

s.m. – Gal, francez. – Mr. frangu, megl. frenc. It. franco sau ngr. φράγϰος (Tagliavini, Arch. Rom., XXI, 375). Der. din sl. frǫgŭ (Miklosich, Slaw., Elem., 51; Byhan 310; DAR) este mai puțin probabilă. Sec. XVII, înv. Este dublet al lui franc, adj., din fr. franc. Der. frîncesc, adj. (înv., francez, gal); frîncește, adv. (înv., în franceză, în latină); frînghie (var. frenghie), s.f. (înv., brocart), din tc. frengi (Șeineanu, II, 175); cf. sb. frȅnga; frențe (var. (s)frînție, (s)frenție, (s)frinție), s.f. (sifilis), din mag. franc „(morb) galic” (DAR; Gáldi, Dict., 130), cf. sb., cr. frȁnca; (s)frințit, s.m. (sifilitic); francez, s.m., din it. francese; franțuz, s.m., din germ. Franzose (Borcea 188), în parte prin intermediul sb., rus. francuz (Sanzewitsch 203); franțuzesc, adj. (francez); franțuzește, adv. (în franceză); franțuzi, vb. (a-i imita pe francezi); (s)franțuzit, adj. (care imită pe francezi); franțuzism, s.n. (galicism); franțuzoaică, s.f. (femeie care face parte din populația Franței); frîncușe, s.f. (varietate de struguri albi); franca, vb. (a plăti taxele de transport), din fr. franchir, dar refăcut după franc; franchețe, s.f. (sinceritate), din it. franchezza; franco, adv. (în care cheltuielile de transport sînt cuprinse în prețul de vînzare). Cf. franzelă, farmazon.

LÍNGUA FRÁNCA

s.f. 1. Limbă comună care consta din italiană amestecată cu elemente din franceză, provensală, spaniolă, greacă, turcă și arabă, vorbită în trecut în porturile mediteraneene. 2. Limbă folosită drept mijloc de comunicare comun între persoane vorbitoare de diverse limbi. (loc. it. = limbă francă⁴, cu înțelesul „europeană”) [AHDEL, MW]

LÍNGUA FRÁNCA

s.f. 1. Limbă comună care consta din italiană amestecată cu elemente din franceză, provensală, spaniolă, greacă, turcă și arabă, vorbită în trecut în porturile mediteraneene. 2. Limbă folosită drept mijloc de comunicare comun între persoane vorbitoare de diverse limbi. (loc. it. = limbă francă⁴, cu înțelesul „europeană”) [AHDEL, MW]