tárgă (tắrgi),
s.f. –
Pat, brancardă,
năsălie. Origine incertă. Se consideră în
general drept der. din germ.
Trage, prin intermediul
pol.
tragi „
tomberon”, slov.
traglje „targă”, mag.
taraglya (Cihac, II, 402; Philippide,
Principii, 141; Tiktin; Candrea);
dar această
ipoteză prezintă dificultăți fonetice. Este posibil it.
targa „
scut mare”,
fiind scutul singur sau susținut de
două lemne sau
lănci,
forma cea mai simplă a
tărgii vechi. Der. din gr. *τάργη în
loc de ταράγνη (Diculescu,
Elementele, 469) sau din lat.
tragŭla (Giulgea,
Dacor., II, 820) este și mai dificilă.