síngur (-ră),
adj. –
1. Solitar, neînsoțit. –
2. Unic. –
3. Același. –
4. (Adv.) Numai, doar. Var. înv.
singur. Mr., megl.
singur. Lat.
sĭngŭlus (Pușcariu 1596; REW 7945), cf. vegl.
sanglo, calabr.
siengro, campid.
singra, v. fr.
sangle, prov., cat.
sengles, sp.,
port.
sendos, gal.
senllo. – Der.
singurătate, s.f. (izolare);
singuratic (var.
singuratec), adj. (solitar, izolat, retras, separat);
(în)singura, vb. (a se izola);
singurit, adj. (
rar, solitar).
Poate din
rom. provine ngr. σέγγρα „celibatară” (Meyer,
Neugr. St., II, 78).