definiția prostii definiție dex

a face pe prostul

expr. a simula prostia.

a fi (prost) grămadă

expr. (iron.) a fi prost / nerod.

A FI PROST

a da pe-afară de deșteptăciune, a fi față, a fi față de pernă, a fi făcut grămadă, a veni cu pluta pe conductă.

a-și găsi prostul

expr. a-și găsi omul pe care să-l poată înșela / exploata ușor.

FEMEIE PROASTĂ

bandoală, bleagă, cartoafă, gâscă, matracucă, mută, oaie, paceaură, tută, vacă.

IZMĂ PROÁSTĂ

s. v. apărătoare.

în prostie

expr. (peior.) excesiv, exagerat de mult.

în toane proaste / rele

expr. indispus, deprimat, mohorât.

OM PROST

agarici, alifie, băsag, Bulă, cap de bostan, cap sec, cherapleș, chiuhap, ciuflex, ciumecar, fățos, fraier coclit / cu cioc, gogoman, guguman, lache, măgar, nătântoc, nit, pamfletar, papleacă, păcălici, pinguin glazurat, plantă, prostolan, prostovan, șapcaliu, șlob, tândală, târtan, tontălău, vită.

PROST, PROÁSTĂ

, proști, proaste, adj., s.m.și f. 1. Adj., s.m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac. ♢ Expr. Un prost și jumătate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede ușor; (om) naiv, credul. ♢ Expr. A-și găsi prostul = a-și găsi omul pe care să-l poată înșela ușor, pe care să-l poată duce de nas. 2. Adj., s.m. și f. (Înv. și pop.) (Persoană) fără știință de carte; (om) neînvățat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De condiție socială modestă, din popor, de jos, de rând. ♢ (În trecut) Soldat prost = ostaș fără grad; soldat. 4. Adj. Obișnuit, comun. ♦ De calitate inferioară, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este așa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, funcțional etc.); necorespunzător, nesatisfăcător. ♦ (Adverbial; în legătură cu verbul „a vorbi”) Stricat, incorect. ♦ (Despre situații, știri, întâmplări etc.) Neplăcut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesiune etc. 6. Adj. Dăunător; neprielnic. ♢ Expr. Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă fără haz, care supără, jignește. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă; p. ext. ceartă. – Din sl. prostŭ.

PROST

s. v. iobag, rumân, șerb, vecin.

PROST

adj., s., adv. 1. adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătântoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbârgeac, nătăbâz, nătânt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălâmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai ești, amice, de-ai putut să faci așa ceva!) 2. adj. v. naiv. 3. adj., s. v. incult. 4. adj., s. v. incapabil. 5. adj. v. netalentat. 6. adj. v. nereușit. 7. adv. v. anapoda. 8. adj. v. inferior. 9. adj. v. nefavorabil. 10. adj. v. redus. 11. adj., adv. v. incorect. 12. adj. v. greu. 13. adj. v. neplăcut. 14. adj. v. rău. 15. adv. v. rău. 16. adv. insuficient, puțin, rău. (O muncă ~ plătită.)

PROST

adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

PROST

adj. v. banal, bârfitor, calomnios, candid, cast, cinstit, clevetitor, comun, defăimător, denigrator, feciorelnic, fecioresc, inocent, lucrător, modest, neevoluat, negradat, neprefăcut, neprihănit, nevinovat, obișnuit, ordinar, ponegritor, popular, primitiv, pudic, rudimentar, simplu, sincer, umil, virgin, virginal.

PROST

adv. v. drept, perpendicular, vertical.

Prost

≠ ager, bun, deștept, înțelept, inteligent, isteț

prost

adj. m., s. m., pl. proști; f. sg. proástă, pl. proáste

PROST¹

adv. În mod nesatisfăcător; rău. A trăi cam ~. /<sl. prostu

PROST² proástă

(proști, proáste) și substantival 1) (despre persoane sau despre manifestări ale lor) Care vădește lipsă de inteligență; netot; neghiob; nătărău; nătâng; nerod; tont; stupid; tâmp; năuc. ♢ Dă în gropi de ~ ce e, ~ ca noaptea, un ~ și jumătate foarte prost. A o face pe ~ul a se preface că-i prost. 2) înv. Care se trage din popor; de jos; de rând. ♢ Soldat ~ soldat fără grad. 3) înv. Care nu știe carte; neștiutor de carte; neînvățat. 4) Care este de calitate inferioară; lipsit de valoare; nesatisfăcător; necorespunzător; ordinar. Poezii proaste. 5) (despre situații, știri etc.) Care provoacă neplăcere, nemulțumire; care supără; supărător. ♢ Glumă proastă glumă care nu stârnește râsul, ci jignește. Vorbă proastă vorbă care insultă. 6) (despre timp sau despre perioade de timp) Care nu este prielnic; nefavorabil; urât; rău. 7) Care are pregătire slabă într-un domeniu de activitate; care este sub nivelul cerințelor unei specialități; necalificat; nepregătit. /<sl. prostu

prost (proástă),

adj. – 1. Simplu, curent, ordinar. – 2. Simplu, pur, curat. – 3. Simplu, plebeu, sărac. – 4. Ordinar, vulgar, trivial, grosolan, necioplit. – 5. Nătîng, neghiob, tont, tîmpit. – Mr. prostu. Sl. prostŭ „simplu” (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 296; Șeineanu, Semasiol., 226), cf. sb. prost „simplu”, rus. prostyĭ „ticălos”, mag. paraszt „țăran”. Primele sensuri sînt înv. – Der. prostac (var. prostălău, prostan, prostănac, prostovan, prostovatic, prostănău, prostatic), adj. (tont, neghiob, prost); prostesc, adj. (de prost); prostește, adv. (ca proștii); prosti, vb. (a se tîmpi; a se sustrage de la ceva, a scăpa; a insulta, a face pe cineva prost; a înșela), dubletul lui prosti, vb. (înv., refl. a renunța la o slujbă, a-și da demisia), din sl. prostiti „a ierta”; prostie, s.f. (nătângie, nerozie; proxilitate; fleac, moft); prostime, s.f. (înv., nerozie; popor de jos, vulg); prosteală, s.f. (neîndeplinire, nerealizare; amăgeală); prostitură, s.f. (haine de toată ziua, îmbrăcăminte obișnuită).

PROST͹,

prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-și pierde puterea de gândire, inteligența, a deveni prost; a se tâmpi. ♦ (Fam.; despre oameni) A avea o comportare nenaturală, afectată, plină de mofturi, de pretenții; (fam.) a se fandosi, a se izmeni (1). ♦ Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, dreapta judecată; a (se) zăpăci. ♦ (Despre lucruri) A-și pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului. 2. Tranz. (Fam.) A induce pe cineva în eroare, a-l duce cu vorba; a păcăli, a înșela. – Din prost.

PROSTͲ,

prostesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A cerși. – Din sl. prostiti „a ierta”.

PROSTÍ

vb. 1. a (se) îndobitoci, a (se) tâmpi, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonti. (Viața pe care o duce l-a ~ de tot.) 2. v. idiotiza. 3. v. afecta. 4. v. înșela. 5. a se degrada. (Marfa asta s-a ~ de tot.)

PROSTÍ

vb. v. abdica, cere, cerși, demisiona, milogi.

prostí

(a deveni prost, a cerși) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prostésc, imperf. 3 sg. prosteá; conj. prez. 3 sg. și pl. prosteáscă

A PROST//Í ~ésc

tranz. 1) A face să se prostească. 2) fam. A trata ca pe un prost (păcălind, înșelând). /Din prost

A SE PROST//Í mă ~ésc

intranz. 1) (de- spre persoane) A deveni prost; a pierde inteligența; a se năuci; a se tâmpi. 2) A ajunge în stare de buimăceală; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 3) fam. A avea o comportare afectată, plină de mofturi. /Din prost

PROSTÍE

, prostii, s.f. 1. Starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură, starea omului prost; (concr.) faptă, comportare, vorbă care denotă o astfel de stare. 2. Vorbă, faptă sau lucru lipsite de seriozitate, de importanță; fleac; absurditate, inepție. – Prost + suf. -ie.

PROSTÍE

s. 1. nătângie, neghiobie, nerozie, stupiditate, stupizenie, (rar) nătângeală, netoție, tonție, (franțuzism rar) sotiză, (înv. și reg.) nătărăie, (înv.) nărozenie, (fam.) zevzecie. (E de-o ~ proverbială.) 2. dobitocie, imbecilitate, nătângie, neghiobie, nerozie, prosteală, tâmpenie, (înv.) prostime. (A dat dovadă de o mare ~.) 3. (concr.) gogomănie, nătângie, neghiobie, nerozie, nesocotință, stupiditate, (rar) netoție, (înv. și reg.) nătărăie. (Mare ~ a spus.) 4. dobitocie, idioțenie, idioție, imbecilitate, inepție, neghiobie, nerozie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, (înv.) prostăticie. (Ce e ~ asta?) 5. v. absurditate. 6. gafă, poznă. (A comite o ~.) 7. v. copilărie. 8. v. mărunțiș.

PROSTÍE

s. v. ignoranță, incultură, modestie, nepricepere, neștiință, simplicitate, simplitate.

prostíe

s. f., art. prostía, g.-d. art. prostíei; pl. prostíi, art. prostíile

PROSTÍ//E ~i

f. 1) Stare a celui prost. 2) Faptă sau vorbă de om prost; neghiobie; nerozie; stupiditate. 3) mai ales la pl. Vorbe lipsite de importanță; vorbe goale; fleacuri. ♢ A-i scoate cuiva ~ile din cap a face pe cineva să renunțe la intențiile sale, considerate ciudate. /prost + suf. ~ie

ROMANIȚĂ PROÁSTĂ

s. v. romaniță neadevărată, romaniță nemirositoare.