maimúță (maimúțe),
s.f. –
1. Animal tropical. –
2. Persoană care
gesticulează ca o
maimuță. –
3. Femeie ușoară. – Var. (Mold.)
momiță, (înv.)
moimiță, moniță, (
Banat)
măimuc, (Trans.)
măimucă, măimuță, (înv.)
maimun, moimă. Mr.
maimun, megl.
măimun. Tc. (
arab.)
maimun (Miklosich,
Türk. Elem., II, 122; Eguilaz 442; Șeineanu, II, 243; Berneker, II, 6; Lokotsch 1365), cf. ngr. μαϊμοῦ, bg.
maimuna, sb.
maimun, it.
mammone, v. fr., prov.
maimon, sp.,
port.
mono. Cuvîntul
adoptat definitiv în
limba literară, după
multă șovăire, este
maimuță, care pare der. din ngr.
Atestat din
sec. XVII.
Sensul 3,
probabil prin
confuzie cu
magmuză. Der.
maimuți, vb. (a
imita);
maimuțări, vb. (a
imita);
maimuțărie (var.
maimuțăreală), s.f. (
imitație ridicolă,
contrafacere,
simulacru);
momiți (var.
monițări), vb. (Mold., a
imita);
măimui, (înv., a
imita);
momițărie (var.
monițărie), s.f. (Mold.,
imitație);
maimuțăresc, adj. (ca de
maimuță).