definiția crez definiție dex

CREZ,

crezuri, s.n. 1. Totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, concepția despre viață a cuiva. 2. Ansamblu de învățături sau dogme fundamentale de credință, folosit ca simbol al credinței comune sau ca formulă de botez. – Din crede (derivat regresiv).

CREZ

s. 1. (fig.) cult, religie. (Care este ~ul lui în viață?) 2. (BIS.; art.) simbolul credinței, (livr.) credo, (înv.) credință.

crez

s. n., pl. crézuri

CREZ

n. 1) Totalitate a principiilor pe care se întemeiază opiniile sau ideile cuiva; convingere. 2) Expunere concisă a principiilor fundamentale ale religiei creștine; simbolul credinței creștine; credo. /v. a crede

a se crede buricu’ pământului

expr. a se considera cel mai important dintre toți; a fi îngâmfat.

a se crede mielul din dodoașă

expr. (adol.) a se lăuda, a se grozăvi, a se fuduli.

CRÉDE,

cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ♢ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ♢ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.

CRÉDE

vb. 1. v. considera. 2. a considera, a găsi, a socoti, a vedea. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 3. a se considera, a se închipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 4. v. bănui. 5. a presupune, a socoti, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 6. v. aștepta. 7. v. părea. 8. v. spera. 9. v. încrede.

créde

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. créd, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 sg. și pl. creádă; part. crezút

A CRÉDE cred 1.

tranz. 1) A accepta ca fiind adevărat sau posibil. ~ cele spuse. ♢ Cred și eu se înțelege de la sine. 2) (de regulă, urmat de o completivă) A găsi de cuviință; a socoti; a considera; a gândi. 3) A prețui printr-o judecată favorabilă; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn îl credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu îngăduință, cunoscând situația; a înțelege. 2. intranz. 1) A avea (toată) nădejdea; a se încrede. 2) A avea o anumită credință religioasă; a fi credincios. /<lat. credere

A SE CRÉDE mă cred

intranz. A avea o părere exagerată despre calitățile proprii; a fi încrezut. /<lat. credere

créde (-d, -ezút),

vb. – 1. A socoti, a-și imagina, a-și închipui. – 2. A fi de părere. – 3. A avea încredere. – 4. A avea credință religioasă. – 5. A da credit părerii altcuiva. – 6. A înțelege, a compătimi, a fi înțelegător față de durerea cuiva. – 7. (Refl.) A fi îngîmfat, a avea o părere bună despre sine. – Mr. cred, cridzui, credere, istr. credu. Lat. crēdĕre (Pușcariu 411; Candrea-Dens., 404; REW 2307; DAR); cf. it. credere, prov., v. cat. creire, fr. croire, sp. creer, port. crer. – Der. crez, s.n. (totalitatea principiilor cuiva, concepția de viață); crezut, s.m. (persoană de încredere; împuternicit); necrezut, adj. (incredibil); crezător, adj. (încrezător; credul); crezare, s.f. (încredere); crezămînt, s.n. (încredere, credit); încrede, vb. (a încredința ceva cuiva; rar, a asigura; înv., a converti, a convinge; refl., a avea încredere, a avea siguranță, a spera); încrezut, adj. (încrezător; fidel; mîndru, înfumurat); încrezător, adj. (încrezător, credul); neîncrezător, adj. (incredul; bănuitor); încredere, s.f. (siguranță, credință; credulitate); neîncredere, s.f. (lipsă de încredere, suspiciune); încrezămînt, s.n. (înv., credință). Cf. credință. Der. neol. creanță, s.f. (credit), din fr. créance; credență, s.f. (înv., bufet, mobilă), din it. credenza, sec. XVIII; în Trans., cu var. înv. credenț, din germ. Kredenz(tisch); credit, s.n., din it. credito, fr. crédit; credita, vb., din fr. créditer; (a)creditivă, s.f., din germ. Akkreditiv; creditor, s.m., din it. creditore; credul, adj., din fr. crédule; credulitate, s.f., din fr.; incredul, adj.; credibilitate, s.f.