(1) s.n., (2) bași, s.m., (3) basuri, s.n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.
(registru al vocii bărbătești, instrument) s. n., (instrumente) pl. básuri
n. 1) Voce de bărbat cu registru grav. 2) Instrument muzical, al cărui registru într-o orchestră corespunde acestui fel de voce. /<it. basso, fr. basse
s.m. – Cîntăreț a cărui voce se plasează în registrul cel mai de jos. Fr. basse, din it. basso. – Der. contrabas, s.m., din it. contrabasso.
s.m. 1. Registrul cu sunetele cele mai grave ale vocii bărbătești. 2. Cântăreț cu voce de bas (1). ♢ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. // s.n. Instrument muzical de alamă care produce sunetele cele mai joase. [Pl. bași, basuri. / cf. it. basso, fr. basse].
I. s. m. cântăreț cu voce de bas (II, 1). II. s. n. 1. vocea bărbătească cea mai gravă. 2. instrument de suflat de alamă care produce sunetele cele mai grave. (< it. basso, fr. basse)
- (Înv.) Element de compunere având sensul de „principal, cu gradul cel mai înalt”, izolat din cuvinte turcești care denumeau funcții sau ranguri (baș-aga, baș-caimacam etc.) și folosit uneori la formarea de substantive. – Din tc. baș.
s.m. – 1. Capăt, extremitate. – 2. Căpetenie, conducător. Tc. baș (Șeineanu, II, 39; Lokotsch 260). Înv., astăzi nefolosit ca un cuvînt independent. Intră în compunerea unui număr de funcții și îndeletniciri de origine orientală, pentru a desemna căpetenia breslei sau pe cel dintîi din categoria lui: baș-beșleagă, șef de poliție; baș-ciohodar, cămăraș etc.
(rar) adv.
s.n. Amestec format din făină de grîu, apă și drojdie, omogenizat și fermentat, folosit la prepararea maialei pentru pîine.
, băs, vb. IV. Refl. A elimina gazele din intestin. [conjug. și bășésc, după DER] (din lat. vĩssīre)
vb. – A face vînturi, a se pîrțîi. – Mr. bes, megl. bișǫri. Lat. vĭssῑre (Pușcariu 186; REW 9382; Candrea-Dens., 138; DAR); cf. it. viscia, v. fr. vessir, fr. vesse, it. bessa. V. bășină. Se conjugă și la forma incoativă, bășesc. – Der. beșniță, s.f. (mușama, scutec).
vb. – A face vînturi, a se pîrțîi. – Mr. bes, megl. bișǫri. Lat. vĭssῑre (Pușcariu 186; REW 9382; Candrea-Dens., 138; DAR); cf. it. viscia, v. fr. vessir, fr. vesse, it. bessa. V. bășină. Se conjugă și la forma incoativă, bășesc. – Der. beșniță, s.f. (mușama, scutec).