rápăn (-nuri),
s.n. –
1. Rîie la
cal, cîine sau
porc. –
2. Erupție,
pustulă,
chelbe. – Var.
arap. Sb.
rapa „
bubă,
escară”,
rapun „cu
bube, cu
escare”. Mai
puțin probabilă der. din sl.
svrabŭ „rîie” (Cihac, II, 305), sl.
svrabinu „care dă mîncărimi” (Scriban,
Conv. Lit., 1911, 936) din germ.
Rappe „
coji” (Pușcariu,
Dacor., II, 605; REW 7059) sau din germ.
medie Rapfe „rîie”,
gepid. *
rappôns (Pușcariu,
Lr., 273). Sb.
rapa sau pl.
rape „
denivelări” a
dat în
rom.
rap, s.n. (
coș,
denivelare), cuvînt
rar folosit de Țichindeal, al
cărui pl.
rapuri a
dat un
sing.
analogic rapure (var.
rapură, răpuri, răpurei), s.f. (
Banat,
bubuliță;
Banat, Trans.,
erupție,
pustulă), cf. ALR, I, 25 și 129. – Der.
răpănos, adj. (cu rapăn).