rápăn (-nuri),
s.n. –
1. Rîie la
cal, cîine sau
porc. –
2. Erupție, pustulă, chelbe. – Var.
arap. Sb.
rapa „
bubă, escară”,
rapun „cu
bube, cu escare”. Mai
puțin probabilă der. din sl.
svrabŭ „rîie” (Cihac, II, 305), sl.
svrabinu „care dă mîncărimi” (Scriban,
Conv. Lit., 1911, 936) din germ.
Rappe „coji” (Pușcariu,
Dacor., II, 605; REW 7059) sau din germ.
medie Rapfe „rîie”, gepid. *
rappôns (Pușcariu,
Lr., 273). Sb.
rapa sau pl.
rape „denivelări” a
dat în
rom.
rap, s.n. (
coș, denivelare), cuvînt
rar folosit de Țichindeal, al
cărui pl.
rapuri a
dat un sing. analogic
rapure (var.
rapură, răpuri, răpurei), s.f. (
Banat, bubuliță;
Banat, Trans., erupție, pustulă), cf. ALR, I, 25 și 129. – Der.
răpănos, adj. (cu rapăn).