Definitia oțel definitie DEX Online, dictionar roman

OȚÉL,

(2) oțeluri, (3) oțele, s.n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ♢ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ♢ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ.

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia oțel

OȚÉL,

(2) oțeluri, (3) oțele, s.n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ♢ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ♢ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ.

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia oțel

OȚÉL

s. (Mold. și Bucov.) criță. (Bară de ~.)

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia oțel

OȚÉL

s. (Mold. și Bucov.) criță. (Bară de ~.)

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia oțel

oțél

(aliaj) s. n., (soiuri) pl. oțéluri

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia oțel

oțél

(aliaj) s. n., (soiuri) pl. oțéluri

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia oțel

OȚÉL ~uri

n. 1) Aliaj de fier, carbon și alte elemente (crom, nichel, wolfram etc.), foarte dur, rezistent și elastic, de culoare argintie-cenușie. ♢ De ~ (sau tare ca ~ul) foarte tare, foarte rezistent. Braț de ~ braț viguros. Voință de ~ voință fermă, nestrămutată. ~ aliat oțel care, pe lângă carbon, mai conține și alte elemente (crom, nichel etc.). 2) la pl. Varietăți ale acestui aliaj. /<sl. ocelu

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia oțel

OȚÉL ~uri

n. 1) Aliaj de fier, carbon și alte elemente (crom, nichel, wolfram etc.), foarte dur, rezistent și elastic, de culoare argintie-cenușie. ♢ De ~ (sau tare ca ~ul) foarte tare, foarte rezistent. Braț de ~ braț viguros. Voință de ~ voință fermă, nestrămutată. ~ aliat oțel care, pe lângă carbon, mai conține și alte elemente (crom, nichel etc.). 2) la pl. Varietăți ale acestui aliaj. /<sl. ocelu

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia oțel

oțél (oțéluri),

s.n. – Aliaj de fier cu carbon. Sl. ocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234; REW 183), cf. sb., cr. ocal, slov., ceh. ocel, mag. acél. – Der. oțele, s.f. pl. (cocoș la armele de foc); oțeli, vb. (a transforma fierul în oțel; a căli; refl., a trage la măsea); oțelărie, s.f. (turnătorie); oțelos, adj. (de oțel).

Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER | definitia oțel