tála
interj. –
Încet! (se
zice despre
mers sau despre extenuări făcute în grabă și prolix). – Var.
tala-tala. Creație expresivă, cf.
lelă, hala-bala, tura-vura. – Der.
tală, s.f. (trăncăneală);
tălălăi (var. Olt.
tălăi), vb. (a
sporovăi);
talaf, s.n. (discuție,
șuetă), contaminare cu
laf;
tălălău (var.
teleleu, Banat tolălău, Mold.
tololoi), s.n. (
zarvă,
larmă, hărmălaie; s.m., palavragiu;
zăpăcit, zănatic,
smintit, vagabond), explicat de Cihac, ca
pornind de la
telal; de Bogrea,
Dacor., IV, 173-81 și Tagliavini,
Arch. Rom., XII, 197, ca
pornind de la
numele de martir
Talaleo; de Densusianu,
GS, II, 350, din mag.
tél „
iarnă”,
telelő „de
iarnă”; și de Drăganu,
Dacor., IV, 765-67, din mag.
találó. Este dubletul lui
tiuliuliu (var.
triuliuliu(c)), adv. (cu
nas mare; adj., nebun,
smintit). – Alte der.
teleleică, s.f. (
femeie mincinoasă, vagaboandă), pe care Candrea
îl lega de
telal;
Tălășman, s.m. (
nume de
bou), cu suf. -
man (după Tiktin, din tc.
talașmak „a
certa”);
tălimb, adj. (
mocăit);
teleap-teleap (var.
talap-talap), interj. (exprimă
ideea de
mers greoi și
apăsat), pe care Bogrea,
Dacor., IV, 853
îl explică prin rut.
taljap-taljap;
tararai, s.n. (
Banat, cîntec monoton);
tărăraie, s.f. (
poveste lungă, odisee);
tărăși, vb. (Olt., a relata pe
larg);
tărășenie (var.
tirișenie), s.f. (povestire, relatare).
Rus. dialectal
teleljuj „leneș” (cf. Vasmer, III, 90) și rut.
tal(j)ap trebuie să provină din
rom.