legá (lég, legát),
vb. –
1. A
prinde cu o
sfoară etc. –
2. A
uni, a adăuga, a înlănțui cu
noduri sau legături. –
3. A
amara, a fixa, a
propti. –
4. A
îmbuca, a
îmbina, a
umple. –
5. A strînge, a
împiedica mișcarea, a înțepeni. –
6. A cartona, a
broșa (o
carte). –
7. A vorbi coerent. –
8. A
încinge, a înfășura. –
9. A înflori, a rodi.
10. A întări, a solidifica un
sos. –
11. A îngroșa o marmeladă. –
12. A fixa, a stabili, a
decide, a institui. –
13. A
obliga, a constrînge, a sili. –
14. A
impune precepte
morale sau bisericești. –
15. A
uni prin căsătorie. –
16. A prohibi, a interzice. –
17. A
face pe cineva neputincios prin interzicerea
vrăjilor. –
18. A comunica, a pune în legătură. –
19. (Refl.) A
intra în contact, a se împrieteni. –
20. (Refl.) A se dedica. –
21. (Refl.) A se încăiera cu cineva. –
22. (Refl.) A se compromite, a
obliga. – Mr.,
leg, ligare, megl.
leg, ligari, istr.
legu. Lat.
lĭgāre (Pușcariu 958; Candrea-Dens., 969; REW 5024;
DAR), cf. it.
legare, prov., sp.,
port.
liar, fr.
lier. Sensul 17, explicat
greșit de
Iordan,
BF, IX, 140, plecînd de la
obiceiul de a castra tăurașii legîndu-
le testiculele (cf. M. L. Wagner,
BF, X, 158), este o evoluție normală a sensurilor 14 și 16. Der.
legat, adj. (unit, fixat, înțepenit; broșat, coerent;
gros, dens; robust,
voinic;
obligat;
îngrădit; neputincios; împlinit, format
perfect, despre
persoane);
legător, adj. (care
leagă);
legător, s.m. (cel care
leagă cărți,
paie etc.; încărcător de
snopi);
legătoreasă, s.f. (
cea care
leagă cărți,
snopi);
legătoare, s.f. (legătoreasă;
bandă,
fașă; aliaj,
amestec;
cravată;
grindă);
legătorie, s.f. (atelier de legare a
cărților, serviciul legătorului; Arg., razie);
legămînt (mr.
ligămîntu), s.n. (legătură; relație; convenție, pact, obligație, compromis;
farmec, descîntec,
vrajă), cu suf. -
mînt (după Pușcariu 959; Candrea-Dens., 972; REW 5023;
DAR;
direct din lat.
lĭgamentum);
legătură, s.f. (unire; broșare de
carte;
coardă,
curea;
lanț,
fiare; copulă; legare de pămînt; înv., fundament,
ciment; bandaj, pansament; mănunchi,
snop;
boccea,
pachet; relație, tratat; unire, alianță; uniune
liberă, relații amoroase; convenție,
acord; compromis, obligație; mandat, obligație religioasă sau
morală; decret ecleziastic; descîntec
menit să îndepărteze
lupii;
vrajă care
împiedică pe
proaspătul căsătorit să realizeze unirea trupească), cu suf. -
tură (după Pușcariu 960; Candrea-Dens., 970; REW 5026;
DAR,
direct din lat.
lĭgatŭra, cf. mr.
ligătură, it.
legatura, sp.
ligadura);
legătui, vb. (a
obliga; refl., a se
obliga, a se compromite; refl., a se
înțelege, a
cădea de
acord), cu suf. -
ui;
legătuială, s.f. (învoială,
acord; obligație);
legătuință, s.f. (legătură, laț; obligație, pact). Cf.
dezlega.