mocăí (mocăiésc, mocăít),
vb. –
1. A da din
cap. –
2. A
munci din
greu. –
3. A
lucra încet și
fără spor. – Var.
mogăi. Creație expresivă,
pornind de la
rădăcina moc-, cf.
moacă. – Der.
mocoși, vb. (a se speti; a
munci fără spor), cu suf. expresiv -
și (după Tiktin,
legat de sl.
mąka, cf.
muncă; după Bogrea,
Dacor., IV, 834, din rut.
Makoša „zeița odihnei”);
morcoși, vb. (Trans., a pune
buceaua la
butucul roții), cu
r epentetic;
morcoașe, s.f. (Trans.,
bucea);
morcoti, vb. (înv., a
bolborosi), cf.
Iordan,
BF, 194 (după Tiktin, din
pol.
markotač; după Candrea, din rut.
morkotati; după Scriban, din rut.
morkotiti);
mogoroji (var.
mogorogi), vb. (a
căra; a
bolborosi, a mormăi), pe care Cihac, II, 516
îl pune în legătură cu mag.
mocorogni „a se bîlbîi” și Scriban cu mag.
megmorogni „a grohăi”;
mogorog, s.m. (Mold.,
persoană nemulțumită);
morocăni, vb. (a bombăni, a
dojeni), pe care Cihac, II, 516
îl lega de mag.
morgolodni, Tiktin cu sl.
mrŭknąti „a
întuneca” și Scriban cu mag.
morogni;
morocăneală, s.f. (bombănit);
morocănos, adj. (nemulțumit;
ursuz,
posac);
modoși, vb. (
Banat, a lenevi).