nădúf (nădúfuri),
s.n. –
1. Sufocare,
greutate la
respirat. –
2. Zăpușeală. – Var. (înv.)
năduh. Sb.
neduh, slov., rut.
naduha (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 104; Conev 91; Vasmer, II, 209), cf.
rus.
nedug „
suferință” și
duh. – Der.
(î)năduși, vb. (a
transpira, a
asuda; refl., a se
sufoca);
nădușeală, s.f. (
sudoare,
transpirație;
asfixie);
nădușitor, adj. (care te
face să
transpiri);
nată, s.f. (Trans., înv.,
răceală,
guturai), din mag.
mátha ‹ slov.
nadiha (Cihac, II, 517).