definiția un definiție dex

UN, O,

unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care îl determină denumește obiectul neindividualizat în discuție) Un prieten. ♢ (Accentuează noțiunea exprimată de substantiv) O bucurie se vestea în ochii ei. ♢ (Dă sens general substantivului) Un artist, fie și mai genial decât Paganini. ♦ (Înaintea unui nume propriu sugerează o comparație) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se părea că văd un Platon. ♦ (Dă valoare substantivală unor cuvinte pe care le precedă) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

un

num. m. cu valoare de adj., g.-d. únui; f. o, g.-d. únei

un

num. m. cu valoare de adj., g.-d. únui; f. o, g.-d. únei

un

art. m., g.-d. únui; f. sg. o, g.-d. únei; pl. m. și f. níște, g.-d. únor

un

adj. m., g.-d. únui, pl. únii; f. sg. o, g.-d. únei, pl. únele, g.-d. m. și f. únor

UN o

(niște) art. nehot. 1) (folosit înaintea unui substantiv comun, indică genul, numărul și cazul acestuia și îl prezintă ca nedeterminat, indefinit) Un oraș. O școală. 2) (folosit înaintea unui substantiv propriu, indică o asemănare cu persoana denumită de acest substantiv) Un Ion Creangă. O Marie Bieșu. /<lat. unus, una

un

num. – 1. Art. nedefinit: obiect neindividualizat. – 2. Num.: primul număr în numărătoare. – 3. Pron.: ține locul unui subst. fără a indica în mod precis obiectul. – Mr., megl. un, ună, istr. un ur. Lat. ūnus (Pușcariu 1808; REW 9075), cf. vegl. yoin, it., sp. uno, prov., fr., cat. un, port. hum. – Forma 1 și 2 un, f. o; 3 unul, f. una. Gen. unui(a), f. unei(a), pl. unor(a); a- paragogic este propriu pron., cf. acel. Pron. se paote folosi ca adj. pentru a scoate în relief și înseamnă „unicul, singurul”: cf. cine poate lăsa păcatele, fără unul Dumnezeu? (Coresi). Forma f. una în funcție de pron. nedef. n. înseamnă „ceva, un lucru nedefinit, o lovitură”. Unele dintre expresiile cu un sînt balcanice, cf. unul și același, ngr. είς ϰαì ỏ αὐτος; unul și unul, ngr. ἔνας ϰ’ἔνας; una, ngr. μιά. Der. uni, vb. (a pune împreună, a asambla, a grupa), pe care Pușcariu 1814 îl reduce la lat. unire; uneală, s.f. (unire); unire, s.f. (acțiunea de a uni); unit, adj. (care formează un tot; s.m., persoană care aparține bisericii greco-catolice, uniat); unime, s.f. (unitate); unicel (var. înv. unișor), adj. (unic). – Comp. unealtă, s.f. (sculă; utilaj), pare să fie rezultat din une-alte (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276; Philippide, Principii, 148; Iordan, Dift., 88; Tiktin; REW 382); unelti, vb. (a face, a făuri; a complota, a urzi intrigi); uneltitor, adj. (intrigant, care se ține de intrigi); întruni, vb. (a reuni, a alătura); într’una, adv. (mereu); de-a una, adv. (înv., mereu) de unde totdeauna (var. întotdeauna), adv. (mereu); uneori, adv. (cîte o dată); desuni, vb. (a desface, a separa). Cf. împreună, vreun. Der. neol. unic, adj., din fr. unique; unifica, vb., din fr. unifier; uniform, adj., din fr. uniforme; unison, s.n., din fr. unisson; unitate, s.f., din fr. unité; uniune, s.f., din fr. union; reuni, vb., din fr. réunir.

un¹

adj., pr. m., g.-d. únui, pl. únii; f. o, g.-d. únei, pl. únele, g.-d. m. și f. únor (caut pe un profesor, nu pe altul)

un²

art. m., g.-d. únui, f. o, g.-d. únei; pl. m. și f. níște, g.-d. únor (este un laș)

un³

num. m., g.-d. únui; f. o, g.-d. únei (am un frate, nu doi)

díntr-o

prep. + art. sau + num.

díntr-o

prep. + art. sau + num.

díntr-o

prep. + art. sau + num.

díntr-un

prep. + art. sau + num.

díntr-un

prep. + art. sau + num.

díntr-un

prep. + art. sau + num.

într-o

prep. + art. sau + num.

într-o

prep. + art. sau + num.

într-o

prep. + art. sau + num.

î́ntr-un

prep. + art. sau + num.

î́ntr-un

prep. + art. sau + num.

î́ntr-un

prep. + art. sau + num.

nici un

adj. m., g.-d. nici únui

O³

art. nehot. V. un.

príntr-o

prep. + art. sau + num.

príntr-o

prep. + art. sau + num.

príntr-o

prep. + art. sau + num.

príntr-un

prep. + art. sau + num.

príntr-un

prep. + art. sau + num.

príntr-un

prep. + art. sau + num.

tot úna

adv. + adv. (ține-o înainte tot una), adv. + num. (tot una și una)