tu
pron. – Pron. personal, pers. 2 sing. – Mr., megl., istr.
tu, mr.
tine. Lat.
tū (Pușcariu 1768; REW 8963), cf. vegl.
toi, it., fr., prov., cat., sp.,
port.
tu. Dat.
ție, forma atonă
(î)ți, Mold.
ția (istr.
a ție); acuz.
tine, înv.
tene (istr.
tire). Ca și în
cazul lui
-mi, -ți, enclitic înlocuiește adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului:
văd mîna ta ›
îți văd mîna ›
văd mîna-ți, și prin extensiune într-un anumit
caz;
mausoleu-ți mîndru (Eminescu). Acest
uz este
pur literar.
Îți se folosește și ca
dat. etic, cf.
îmi, îi. – Der.
tutui, vb., după fr.
tutoyer.