tur (turi),
s.m. –
Fundul pantalonilor. Sb., cr.
tur (Cihac, II, 427). Nu este
clară eventuala legătură cu
stur. Dacă aparține
familiei sb.
stura „rogojină de
papură”,
sturati „a
cădea, a
face să
cadă”,
sturac „cocean de
porumb cu pănușă”, pare să reprezinte
poate o
rădăcină ca
cea a lui
stur ‹ lat.
stylum, care
indică ideea de „
coloană” sau de „cilindru
gol”. În acest
caz, prin aceeași
familie ar trebui să se explice
tureac (var.
tureatcă), s.n. și f. (carîmb;
ciorap fără talpă, pulpar). Următoarele
ipoteze prezentate în această privință nu sînt convingătoare: în
loc de
trubeatcă, din sl.
trąba, cf.
trîmbă (Cihac, II, 427), soluție imposibilă fonetic; în legătură cu
alb.
trik (Philippide, II, 738); din v. germ.
theobroch, gepig.
*theubreki, de unde lat. med.
tubroces (Diculescu 179; Diculescu,
ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din mag.
török,
alb.
*turek (Skok,
ZRPh., XLIII, 101 și
ZRPh., L, 252; REW 8967N); din lat.
thylacus ‹ gr. θύλαϰος (Densusianu,
GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea).