pis
interj. –
1. Se folosește pentru a
chema pisica. –
2. Arată minimul ce se
poate pronunța. – Megl.
pis. Creație expresivă, cf. sp.
miz(-miz),
rus.
kis(-kis); se folosește adesea cu reduplicare.
Ideea de
bază trebuie să fie aceea de
mers silențios, cf.
pîș. – Der.
pisoi, s.m. (pisic; Arg., înv., monedă de
argint de 5
lei), cu suf. -
oi;
pisică, s.f. (
mîță; Olt., frîna căruței;
numele celor
trei persoane care precedă și anunță
brezaia), cu suf. –
-ică, cf. megl.
pisă, alb.
piso, sb., cr.
pis (din sb. după Cihac, II, 258), ngr. πισίϰα,
poate din
rom., tc.
pisik(a), pisi (din tc. după Lahovary 1661 și
Graur,
GS, VI, 333, cf. Ronzevalle 59), țig.
pisik(a) (
Graur 182), iran.
pusek (Densusianu,
GS, I, 54), breton.
pisik, engl.
puss;
pisic, s.m. (pisoiaș);
pisicesc, adj. (de pisică);
pisicește, adv. (ca pisicile);
pisicuță, s.f. (rămurele cu
flori de
salcie). Cf. Bărbulescu,
Arhiva, XXX, 387-8.