pic
interj. – Imită
zgomotul produs de o picătură în cădere. Creație expresivă, cf.
poc, pac, plici și
rădăcina romanică
picc- (Koerting 7131; REW 6494). – Der.
pic, s.n. (picătură, strop;
puțin, cantitate
mică), cf. mr.
k’ic, megl.
chică, alb.
pikë, calabr.
picca;
pica, vb. (a picura; a
face să picure; a
cădea; a surveni; a
veni pe neașteptate), cf.
alb.
pikoń, mr.
k’icu, k’icare, megl.
pic, picare;
picat, adj. (
pestriț,
pătat);
picat, s.m. (picurat; cădere);
picățea, s.f. (bulină pe
stofe;
nostim, atrăgător);
picătoare, s.f. (Trans.,
vas pentru
untură care se pune sub grătar);
picătură, s.f. (strop;
gută), format din
pica ca
sburătură de la
sbura;
picura, vb. (a
cădea strop cu strop, a
asuda; a
dormita), de la pl.
picuri, ca
pica de la sing.
pic;
picur, s.n. (picurare);
picură, s.f. (burniță);
picurătoare (var.
picătoare), s.f. (
rar, pipetă);
picuriș, s.n. (picurat;
loc unde se prelinge
apa);
picuș, s.n. (strop;
vin, băutură; cîștig neașteptat, remunerare neașteptată, a unui funcționar);
picui, vb. (a picura);
picoti, vb. (a
dormita);
picoteală, s.f. (toropeală);
întrumpic, adv. (Trans., amănunțit);
întrumpica, vb. refl. (a se
înțelege), cf. D. Maniu,
Cah. S. Pușcariu, I, 188-93.