definiția cailor definiție dex

CAL

, cai, s.m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ♢ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ♢ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2) (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.

CÁLE,

căi, s.f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ♢ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ♢ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ♢ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ♢ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. ♢ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.