vătáf (-fi),
s.m. –
1. Șef,
căpitan, comandant
peste 500 de
oameni. –
2. În Mold.,
sec. XVI, administrator al unei
provincii sau al unui
județ. –
3. În Munt.,
sec. XVII-XIX, administrator de
plasă. –
4. Nume a diferitelor funcții adminstrative înv.:
vătaf de aprozi, portar principal;
vătaf de plai, căpitan al
poliției de frontieră;
vătaf de visterie, șef de percepție;
vătaf de cămară, slujbaș al
palatului;
vătaful beizadelelor, camerist principal al
copiilor de
domni;
vătaf de călărași,
căpitan de cavalerie. –
5. Conducător al unei
bresle sau al unui serviciu. –
6. Șef în
general;
vătaf de tîlhari; vătaf de ciobani; vătaf de țigani. –
7. Administrator, intendent, garant, împuternicit, director. – Var. înv.
vătav, vătah, vătaș, vatav. Origine îndoielnică, probabil tăt.
vataha „
grup” (Miklosich,
Etym. Wb.; Lambrior 109; Tiktin; Candrea; Lokotsch 2159; cf. Cihac, II, 451).
Apare în idiomuri sl. cf.
vatah, vataf, rut.
vatah,vatag, vatajko, vataško,
pol.
wata(c)ha,
rus.
vataga, vatažnik; dar este evident că toate
aceste cuvinte se explică prin
rom., cf. Miklosich,
Wander., 11; Miklosich,
Fremdw., 135; Candrea,
Elemente, 400; Capidan,
Raporturile, 191.
Azi se folosește numai în sensurile 6 și 7. Der.
vătășel (var.
vătăjel), s.m. (funcționar inferior la primărie; înv., perceptor; Mold., vornicel (la
nunți),
persoană însărcinată cu
protocolul);
vătășoaie, s.f. (
femeie,
nevastă de
vătaf; înv.,
femeie care
suplinea pe
tatăl orfanilor);
vătăși (var.
vătăji), vb. (a
administra, a dirija, a
guverna);
vătășie (var.
vătăjie), slujba,
biroul vătafului; înv., impozite, taxe, podărit);
vătășiță (var.
vătăjiță), s.f. (
nevastă de
vătaf; jupîneasă care
ținea cheile; Trans.,
prietenă care asistă mireasa în
timpul nunții).