palát (paláte),
s.n. –
Castel. – Var. pl.
palaturi. Mr.
pălate. Lat.
palatium, probabil prin intermediul mgr. παλάτι (Meyer,
Neugr. St., III, 51; Candrea,
Noua R. rom., III, 23; Densusianu,
Rom., XXXIII, 282), cf. tc.
balat, alb.
paljat, bg.
palat, ceh.,
rus.
palata. Este dubletul lui
păraț, v.
aici; al lui
polată, s.f. (Trans.,
palat), mr.
pulată, din bg., sb.
polata (Conev 81); al lui
palută, s.f. (Trans.,
palat), din mag., sb.
polota; al lui
paleaț, s.n. (
palat), din it.
palazzo,
poate prin intermediul
pol.
palac, sec. XVII, înv. și al lui
palat, s.n. (
cerul gurii),
traducere din fr.
palais. Der.
directă din lat. (Koerting 6792) nu e posibilă. – Der.
pălătui, vb. (a
locui într-un
palat). Der. neol. (din fr.)
palatal, adj.;
palatin, adj.;
palatinat, s.n.;
paladin, s.m.