sileáf (-furi),
s.n. – Brîu,
centiron pe care se
înfigeau arme. – Var.
seleaf, sileg, sileah. Mr.
șileahe, megl.
sileafi. Tc. (
arab.)
silah (Șeineanu, II, 321), cf. ngr. σιλάχι,
alb., bg.
siljah. – Der.
silihtar, s.m. (
dregător turc,
purtătorul spadei sultanului), din tc.
silihdar (Șeineanu, III, 109), cf. ngr. σιλιϰτάρης.