sileáf (-furi),
s.n. – Brîu, centiron pe care se
înfigeau arme. – Var.
seleaf, sileg, sileah. Mr.
șileahe, megl.
sileafi. Tc. (arab.)
silah (Șeineanu, II, 321), cf. ngr. σιλάχι,
alb., bg.
siljah. – Der.
silihtar, s.m. (dregător
turc, purtătorul spadei
sultanului), din tc.
silihdar (Șeineanu, III, 109), cf. ngr. σιλιϰτάρης.