năvălí (năvălésc, năvălít),
vb. –
1. A
invada, a
intra. –
2. A se
repezi, a
asalta. – Mr.
năvălire „a
coborî”. Sl.
navaljati „a
tîrî” (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Miklosich,
Lexicon, 398; Cihac, II, 443), cf.
val și bg.
navalen „atîrnat”, bg.
navališu „a
aduna”,
rus.
navalitĭ „a
îngrămădi”. – Der.
năval, s.n. (
rar,
avalanșă);
năvală, s.f. (
invazie;
atac,
asalt; adv.,
repede);
năvălitor, adj. (
agresor);
năvalnic, adj. (
impetuos,
irezistibil; s.m.
plante,
Scolopendrium vulgare, Polystichum
filix mas, Pteridium aquilinum), cu suf. -
nic (după Conev 43, din bg.
navalinče; după Cihac, se
cheamă așa pentru că i se
atribuie în
popor puterea de a
face să
alerge pretendenții după
tinerele care
poartă cu
ele această
plantă).