definiția fapti definiție dex

BURUIANA-FÁPTULUI

s. v. garanță, otrățel, pațachină, roibă.

FAPT,

fapte și (4) fapturi, s.n. 1. Întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate. Fapt istoric. ♢ Loc. adv. și adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ♢ Expr. Fapt e că... = nu e mai puțin adevărat că..., adevărul e că..., în orice caz. ♦ Fenomen. Fapte de limbă. 2. Acțiune săvârșită de cineva; faptă. ♢ Expr. Fapt împlinit = acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; situație definitivă. 3. (Pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Început. Faptul zilei. În fapt de seară. 4. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă. – Lat. factum.

FAPT

s. v. descântec, farmec, magie, scarlatină, vrajă, vrăjitorie.

FAPT

s. 1. caz, întâmplare. (ŭl din Vaslui.) 2. v. întâmplare. 3. v. fenomen.

fapt

(zool.) s. m., pl. fapți

fapt

(acțiune) s. n., pl. fápte

fapt

(farmec, vrajă) s. n., pl. fápturi

FAP//T³ ~ți

m. depr. Copil neastâmpărat și obraznic. /<lat. factum

FAPT² ~uri

n. pop. rar Procedeu magic, căruia i se atribuie însușiri supranaturale; farmec; vrajă. /<lat. factum

FAPT¹ ~e

n. 1) Întâmplare care a avut loc în realitate; eveniment. ~istoric. 2) Fenomen izolat dintr-un anumit domeniu. ~e de limbă. 3) v. FAPTĂ. 4) (în îmbinare cu substantive ce denumesc anumite perioade exprimă ideea de început) În ~ul zilei. În ~ul serii. /<lat. factum

fapt, -ă,

adj. (înv.) făcut.

fapt (-te),

s.n. – 1. (Înv.) 1. Creație, facere. – 2. Acțiune, înfăptuire. – 3. (Înv.) Creatură. – 4. Întîmplare reală. – 5. (Cu noțiuni care exprimă timpul) Început, origine. – 6. Vrajă, farmec. – 7. Larvă a fluturelui, Acherontia atropos. – 8. Trifoi galben, Triofolium procumbens. – 9. Plantă, Astrantia mayor. – Mr. faptu, faptă, megl. fat. Lat. factum (Pușcariu 579; Candrea-Dens., 535; REW 3135; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), cf. it. fatto, prov. fach, fr. fait, sp. hecho, port. feito. Pl. este fapți la sensurile 7-9. Era înainte part. de la a face, sec. XVI, înlocuit de făcut. Der. faptă, s.f. (fapt; operă; acțiune; înv., creație, facere), sing. reconstituit analogic de la pl. fapte (după Tiktin și DAR, din lat. facta, pl. n.); făptaș, s.m. (delicvent); faptnic(ă), s.f. și n., (roibă, Rubia tinctorum), numită astfel fiindcă se crede că vindecă o boală greșit atribuită lui fapt 7; făptoriu, s.m. (înv., creator); făptui, vb. (a face, a săvîrși, a comite); făptuitor, s.m. (delicvent, autor al unui delict); făptură, s.f. (înv., creație, facere; lucrare, operă; lume, univers; compoziție, structură; aspect, formă, mod de a fi; ființă vie, creatură), din lat. factura, cf. alb. fëtürë (Meyer 111; Philippide, II, 641), it. fattura, v. prov. faitura, v. fr. faiture, sp. hechura, port. feitura (Pușcariu 580; Candrea-Dens., 537; REW 3136; DAR); înfăptui, vb. (a realiza, a verifica, a duce la bun sfîrșit). În legătură cu sensul magic al lui fapt, cf. it. fatturare „a vrăji”; fattura „vrajă”, port. feitiço „vrajă”, de unde fr. fétiche › rom. fétiș.

FAPTUL-MÁRE

s. v. ștevie.

FAPTUL ZÍLEI

s. v. auroră, crepuscul, zori.

IARBA-DATULUI-ȘI-A-FÁPTULUI

s. v. feciorică.

iárba-dátului-și-a-fáptului

s. f.

IARBA-FÁPTULUI

s. v. sclipeț.