s.m. – 1. Păun. – 2. Fumăriță (Fumaria officinalis). Formație expresivă, care urmărește să imite zgomotul făcut de păun, cf. colcăi, cîrcîi, cîrcni. Pentru legătura semantică între păun și fumăriță, cf. alt nume al plantei, iarbă-de-curcă. Aparțin aceleiași familii expresive cîteva cuvinte a căror legătură pare evidentă, fără însă a fi și intenția imitativă: corcodină, s.f. (curcă); corcoață, s.f. (femeie stricată; cîrpă), care pare a reproduce semantismul sp. pava, fr. poule sau cocotte (dacă această ipoteză este justă, este interesant de observat evoluția de la „prostituată” la „cîrpă”, care apare în sens invers într-un mare număr de cuvinte, cf. buleandră); corcodi, vb. (a împodobi, a dichisi); corcodel, s.m. (cufundar, Gallinula chloropus; nume dat mai multor păsări de apă care obișnuiesc să se scufunde: Podiceps cristatus, Podiceps rubricollis, Colymbus arcticus, etc.), al căror nume pare a imita clipocitul apei la scufundare, cf. colcăi (întrucît este poreclă foarte curentă la țigani, s-a considerat de origine țig.; după Scriban, din alb. korkodhilj „crocodil”; ambele ipoteze sînt neverosimile); corchezi, vb. (a stîlci, a vorbi stricat o limbă; a face ceva de mîntuială), pe care DAR încearcă să-l reducă la mag. kurkázni „a iscodi” sau a corci „a degenera” (după Scriban, din mag. korcsosni); corcoduș (var. curcuduș, curcudel, corcodel, culduș, toltuș), s.m. (varietate de prun, Prunus cerasifera), al cărui nume se poate explica prin obiceiul foarte generalizat de a face din fructele sale un fel de ciorbă deasă (cf. chisăliță), și prin zgomotul produs de fructe la fierbere, cf. corcofeală; corcodușe, s.f. (varietate de prună); corcofeală, s.f. (păsat, terci; bolboroseală); corcoli (var. corconi, corcosi), vb. (a bolborosi; a tîndăli; a răsfăța, a linguși), al cărui ultim sens pare a rezulta dintr-o confuzie cu cocoli (pentru originea onomatopeică a acestui cuvînt, cf. Philippide, II, 708); corcos, adj. (verde, crud, necopt, acru).