corcodán (-ni),
s.m. –
1. Păun. –
2. Fumăriță (Fumaria
officinalis). Formație expresivă, care urmărește să imite
zgomotul făcut de
păun, cf.
colcăi, cîrcîi, cîrcni. Pentru legătura semantică
între păun și
fumăriță, cf.
alt nume al
plantei,
iarbă-de-curcă. Aparțin aceleiași
familii expresive cîteva
cuvinte a
căror legătură pare evidentă,
fără însă a fi și intenția imitativă:
corcodină, s.f. (
curcă);
corcoață, s.f. (
femeie stricată; cîrpă), care pare a reproduce semantismul sp.
pava, fr.
poule sau
cocotte (
dacă această
ipoteză este
justă, este interesant de
observat evoluția de la „prostituată” la „cîrpă”, care
apare în sens invers într-un
mare număr de
cuvinte, cf.
buleandră);
corcodi, vb. (a împodobi, a
dichisi);
corcodel, s.m. (cufundar, Gallinula chloropus;
nume dat mai
multor păsări de
apă care obișnuiesc să se scufunde: Podiceps cristatus, Podiceps rubricollis, Colymbus arcticus, etc.), al
căror nume pare a imita clipocitul
apei la scufundare, cf.
colcăi (întrucît este
poreclă foarte curentă la
țigani, s-a considerat de origine țig.; după Scriban, din
alb.
korkodhilj „crocodil”; ambele
ipoteze sînt neverosimile);
corchezi, vb. (a stîlci, a vorbi
stricat o
limbă; a
face ceva de mîntuială), pe care
DAR încearcă să-l
reducă la mag.
kurkázni „a iscodi” sau
a corci „a degenera” (după Scriban, din mag.
korcsosni);
corcoduș (var.
curcuduș, curcudel, corcodel, culduș, toltuș), s.m. (varietate de
prun, Prunus cerasifera), al
cărui nume se
poate explica prin
obiceiul foarte generalizat de a
face din
fructele sale un
fel de
ciorbă deasă (cf.
chisăliță), și prin
zgomotul produs de
fructe la
fierbere, cf.
corcofeală;
corcodușe, s.f. (varietate de
prună);
corcofeală, s.f. (păsat,
terci; bolboroseală);
corcoli (var.
corconi, corcosi), vb. (a
bolborosi; a tîndăli; a
răsfăța, a linguși), al
cărui ultim sens pare a rezulta dintr-o confuzie cu
cocoli (pentru originea onomatopeică a
acestui cuvînt, cf. Philippide, II, 708);
corcos, adj. (
verde,
crud, necopt,
acru).