clap
interj. –
Imită zgomotul unei
uși care se
închide, al unui
capac etc. – Var.
clamp, clanc, clapc. Creație expresivă. – Der.
clăpă(n)i (var.
clepăi), vb. (a
plesni, a
pocni);
clăpă(n)itură, s.f. (
țăcănit,
pocnet);
clampă, s.f. (
fel de
clanță,
mîner care
deschide și
închide ușa), pe care Cihac, II, 60,
îl pune în
legătură cu
ceh.
klampa, din germ.
Klampe (cf.
Iordan,
Dift., 87);
clampuci, s.m. pl. (
papuci);
clămp(ă)ni (var.
clempă(n)i, clompăi), vb. (a
plesni, a
pocni, a
țăcăni, a
face zgomot cu
clanța;
despre ciori, a
croncăni;
despre berze, a
clămpăni; a
tremura);
clampăneală (var.
clămpănitură), s.f. (
țăcănit,
păcănit);
clămpănitor, adj. (care clămpăne);
clempar, adj. (
vorbăreț,
gură-
spartă);
clempeu, s.n. (
morișcă);
clapcă, s.f. (
cursă,
capcană), cf. bg., sb.
klapka „
trapă”;
clăpcăni, vb. (a
pocni, a
țăcăni). Din
aceeași familie par a
face parte clempuș, s.n. (cîrlig pe care se
sprijină clampa,
belciug;
morișcă;
tăruș);
climpuș, s.n. (
nuia;
bîtă);
sclimpuș, s.n. (cîrlig de
rufe);
cleampuș, s.n. (
încuietoare;
zăvor), în care Cihac, II, 331 și
DAR văd influența rus.
kljapuš „cîrlig”. Cf.
clanț, cleapșe.