clap
interj. – Imită
zgomotul unei
uși care se
închide, al unui
capac etc. – Var.
clamp, clanc, clapc. Creație expresivă. – Der.
clăpă(n)i (var.
clepăi), vb. (a
plesni, a pocni);
clăpă(n)itură, s.f. (țăcănit, pocnet);
clampă, s.f. (
fel de clanță, mîner care
deschide și
închide ușa), pe care Cihac, II, 60,
îl pune în legătură cu
ceh.
klampa, din germ.
Klampe (cf.
Iordan,
Dift., 87);
clampuci, s.m. pl. (
papuci);
clămp(ă)ni (var.
clempă(n)i, clompăi), vb. (a
plesni, a pocni, a țăcăni, a
face zgomot cu clanța; despre
ciori, a croncăni; despre
berze, a clămpăni; a tremura);
clampăneală (var.
clămpănitură), s.f. (țăcănit, păcănit);
clămpănitor, adj. (care clămpăne);
clempar, adj. (vorbăreț,
gură-spartă);
clempeu, s.n. (morișcă);
clapcă, s.f. (
cursă,
capcană), cf. bg., sb.
klapka „trapă”;
clăpcăni, vb. (a pocni, a țăcăni). Din aceeași
familie par a
face parte clempuș, s.n. (cîrlig pe care se
sprijină clampa,
belciug; morișcă;
tăruș);
climpuș, s.n. (
nuia; bîtă);
sclimpuș, s.n. (cîrlig de
rufe);
cleampuș, s.n. (încuietoare;
zăvor), în care Cihac, II, 331 și
DAR văd influența
rus.
kljapuš „cîrlig”. Cf.
clanț, cleapșe.