buh-
–
Rădăcină expresivă, care
indică ideea de „umflătură”. Creație spontană, care
coincide cu
rădăcina romanică
buff- (REW 1373), de unde it.
buffare, fr.
bouffer, sp.
abuhado. Alternanța
h-f este curentă în
aceste formații, cf.
bufni – buhni bufă – buhă, ceea ce dă
naștere la o confuzie cu der. lui
buf-. Pe de altă
parte, formația este paralelă
rădăcinii bolf-, care are același sens. Ca în toate formațiile expresive,
coincide cu alte
cuvinte,
fără a fi totdeauna posibil să se precizeze
dacă întîlnirea este
pur și simplu întîmplătoare, și nici,
dacă este
vorba de un
împrumut, care este sensul acestuia. Der.
buft, s.n. (pîntece, burtă);
bufte (var.
bufti,
bufliș) s.m. (
poreclă pentru
persoane grase),
coincide cu mag.
bufti „cu
fața rotundă”;
buget (var.
buged), adj. (
umflat, puhav); probabil format cu sufixul -
et (ca
suleget), și asimilat posterior cu
fraged, lînced, (cf.
Pascu,
Suf., 64),
fără a fi
nevoie să invocăm un problematic
*buccidus, de la
bucca (Tiktin; Loewe 39;
DAR; Rosetti, I, 164);
bugezi (var. Mold.
bugini), vb. (a se
umfla de
somn);
buhăi (var.
buhăvi), vb. (a
umfla), care
coincide cu sb.
bujati „a
dospi pîinea”;
buhav, adj. (puhav,
umflat, flasc), pe care Philippide,
Principii, 140,
îl derivă din bg.
buhav, care se întîlnește cu sb.
buhav, cf. ngr. μποῦχαβος (Meyer,
Neugr. St., II, 45);
buhăveală, s.f. (înv.) (umflătură);
buhos, adj. (
umflat);
buhuiat, adj. (ciufulit);
puhav, adj. (
umflat, fleșcăit);
puhăvi, vb. (a
umfla);
bucșai, adj. (cu
fața rotundă), pe care Scriban
îl transcrie
boxai și
îl derivă de la
box „cîine care
caută prin tufișuri”.