but (búturi),
s.n. –
Coapsă. – Var.
butur. Mr.
bute, megl.
buti. Tc.
but (Șeineanu, II, 64; Ronzevalle 51), cf. ngr. μπούτ(ι),
alb., bg.
but (Meyer 55).
DAR admite acest etimon; totuși Pușcariu,
Lr., 105, se gîndește la mag.
bu, acuzativ
bút; această ultimă
ipoteză nu este posibilă, datorită
prezenței cuvîntului în
dialecte.