bolf (-fe),
s.n. – (Trans.)
Bloc de
piatră, stîncă. Origine incertă.
Ar putea fi formație regresivă, bazată pe cuvîntul următor,
caz în care
ar aparține unei
rădăcini este cel de „
masă informă și
moale”, care nu se potrivește cu accepția
bolf. S-
ar putea presupune un sl. *
bolŭvŭ, de unde sl.
bolŭvanŭ (‹
rom.
bolovan). Fonetismul
ar fi normal, cf.
vătaf, vîrf. Dificultatea constă în
faptul că se
admite în
general că
bolŭvanŭ nu este cuvînt sl., ci de origine persană, cf.
bolovan; însă această supoziție nu este decît o simplă
ipoteză. În orice
caz, trebuie să
le excludem, pentru
rom., der din lat.
bulbus (Diez,
Gramm., I, 26; Koerting, 1637; cf. Densusianu,
Rom., XXXIII, 275). A. Scriban
pornește de la rut.
boljfa „tumoare”, care pare a proveni din
rom., și de la bg.
bolka „suferință” , cu care probabil nu are nici o legătură. Giuglea,
Contributions, 12,
indică mag.
bolha „
purice”; și Drăganu,
Dacor., V, 334, mag.
golyva „
ciupercă,
iască”.