IC s. pană, (reg.) nadă, penuș, (Maram.) cui, (Ban.) găvozd, (Transilv. și Ban.) țintă. (~ de despicat lemne.)
ic s. n., pl. ícuri
IC ~uri n. reg. Pană pentru despicat lemne sau pentru a fixa unele piese sau elemente de construcție. /<ung. ik
ic (ícuri), s.n. – Pană de despicat lemne. Mag. ik (Cihac, II, 508; Gáldi, Dict., 93). – Der. icui, vb. (a pune o pană, a înțepeni).
-ÍC, -Ă suf. 1. „referitor la...”, „propriu...”. 2. (chim) „oxacid; sare metalică”. 3. „de forma”, „cu aspect”. (< fr. -ique, engl. -ic, germ. -isch, cf. lat. -icus)