val (-luri),
s.n. –
1. Undă,
talaz. –
2. Vălătuc, țesătură înfășurată pe un cilindru. –
3. Piesă cilindrică de metal la
mașina tipografică. –
4. Încercare
grea, neplăcere,
necaz. –
5. Barieră, obstacol,
meterez. Sl.
valŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 443; Conev 38), bg., sb., cr., slov.,
ceh.,
rus.
val, alb.
valë (Philippide, II, 657). Pentru sensul 5, cf. germ.
Wall (der.
directă din germ., propusă de Candrea, nu este
sigură). – Der.
vălășag, s.n. (
necaz, neplăcere),
sec. XVII, înv.;
vălui, vb. (a înfășura; a
înconjura; a chinui, a
supăra; a undui, a
face valuri);
învălui, vb. (a înfășura în; a
rula; a împrejmui, a
înconjura; a chinui, a
supăra; refl., a se învîrti);
învăluială (var.
învăluitură), s.f. (
rulare; înv.,
chin, suferință);
învălura, vb. (a învălui, a
înconjura, a chinui, a
supăra);
văluros, adj. (cu valuri
mari);
vălătuc, s.n. (tăvălug, rulou, cilindru;
val de pînză rulată;
val puternic, tălăzuire;
specie de chirpici cilindric, din
lut amestecat cu
paie), probabil der. expresiv, cf.
tăvăluc;
(în)vălătuci, vb. (a înfășura, a
rula; a
face vălătuci, a construi cu pămînt bătătorit);
înveli (var. înv.
învăli), vb. (a înfășura; a acoperi; a pune acoperiș pe o
casă; Trans., a pune
vălul de mireasă; a înfășura urzeala pe
sul; a
ascunde), de la
val, sau
direct din sl.
valiti;
înveliș, s.n. (acoperitoare,
copertă,
strat exterior);
învelitoare (var.
învălitoare), s.f. (înveliș; cuvertură,
plapumă; batic,
șal; acoperiș);
învelitură, s.f. (acoperămînt;
șal);
desveli, vb. (a
descoperi, a dezbrăca). – Cf.
vălări, valma, năvăli, prăvăli.