chin (chínuri),
s.n. –
1. Suferință, tortură, supliciu;
durere fizică în
general.
2. Caznă, tortură,
supărare, canoneală; suferință,
morală în
general. Mag.
kin (Miklosich,
Fremdw., 98; Cihac, II, 489; Berneker 504;
DAR; Gáldi,
Dict., 87); cf. sb.
kini, cr.
kina, tc.
kin. Cuvînt împrumutat din
sec. XV sau
înainte. După Roesler 596 (și Popescu-Ciocănel 22),
ar proveni din tc.
kin „
ură”. – Der.
chinui, vb. (a tortura, a
suferi; refl., a se
munci, a se strădui);
chinuială, s.f. (tortură, supliciu);
chinuitură, s.f. (înv., tortură);
chinuitor, adj. (care chinuiește);
chinzui, vb. (Trans., a chinui), der.
direct de la mag.
kinozni;
chinzai, s.n. (Trans., supliciu, tortură).