năvălí (năvălésc, năvălít),
vb. –
1. A invada, a
intra. –
2. A se
repezi, a asalta. – Mr.
năvălire „a coborî”. Sl.
navaljati „a tîrî” (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Miklosich,
Lexicon, 398; Cihac, II, 443), cf.
val și bg.
navalen „atîrnat”, bg.
navališu „a
aduna”,
rus.
navalitĭ „a îngrămădi”. – Der.
năval, s.n. (
rar, avalanșă);
năvală, s.f. (invazie;
atac,
asalt; adv.,
repede);
năvălitor, adj. (agresor);
năvalnic, adj. (impetuos, irezistibil; s.m.
plante, Scolopendrium vulgare, Polystichum filix
mas, Pteridium aquilinum), cu suf. -
nic (după Conev 43, din bg.
navalinče; după Cihac, se
cheamă așa pentru că i se atribuie în
popor puterea de a
face să
alerge pretendenții după
tinerele care
poartă cu
ele această
plantă).