pláșcă (plắști),
s.f. –
1. Mantie, veșmînt
lung. –
2. (Trans., Olt.)
Plasă, fileu de pescuit. –
3. Plantă (Alchemilla
vulgaris). – Var. înv.
pleașcă. Sl.
plaštĭ „mantie” (Cihac, II, 261; Conev 83), cf. sb., cr.
plašt, slov.
plašč,
pol.
plaszcz, rus.
plaštĭ. Sensul 2
arată că în
rom. s-a
simțit ca un diminutiv al lui
plasă. – Der.
plășcar, s.m. (Olt.,
pescar);
împlășca, vb. (a pune o
haină pe
umeri, a
purta).