pleáșcă (pléști),
s.f. –
1. Pradă. –
2. Chilipir. – Mr.
pleașcă, pleacică. Dublet al lui
plașcă; pentru semantism ct. it.
sacco „
sac” și „
jaf”. Mai
puțin probabil din sb., cr.
pljačka (Cihac, II, 262; Skok,
REB, II, 31-42), tc.
plaçka (Lokotsch 1665), ngr. πλαϰώνω „a oprima” (Vasmer,
Gr., 119). – Der.
pleșcan (var.
pleșcar), s.m. (oportunist;
persoană care
umblă după
chilipiruri);
pleșcui, vb. (a jefui; a
umbla după
chilipiruri);
pleșcuitor, adj. (înv., jefuitor).