otávă (-ắvi),
s.f. –
1. Fîn cosit toamna, a
doua iarbă. –
2. Al doilea
cosit al
ierbii. Bg., sb., cr., slov.,
ceh.,
rus.
otava,
pol.
otawa (Miklosich,
Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 233; Conev 68; Vasmer, II, 289). – Der.
otăvi, vb. (a
cosi pășunea pentru a
doua oară; a
reveni);
otăviște, s.f. (
pășune de
toamnă).